Cu toții respectăm indicatoarele, semafoarele și indicațiile politiștilor pentru un trafic civilizat, lipsit de riscuri. Sau așa ar trebui.
Dar, pe lângă aceste reguli, pe care începem să le învățăm în școala de șoferi și le continuam pe parcursul vieții, există și reguli nescrise, care sporesc gradul de siguranță atunci când suntem la volan. Aici vorbim despre regula celor 2 secunde. “Această regulă spune că în trafic nu trebuie să fii niciodată mai aproape de mașina din fața ta la o distanță mai mică decât cea pe care mașina o parcurge în două secunde la viteza cu care se circulă. Această distanță poate asigură o oprire în siguranță în cazul în care apare vreun pericol iminent.” (https://www.odat.ro/regula-celor-2-secunde/)
Așadar, prudența sporita la volan contribuie la un trafic fluid, fără accidente. Când se aplică această regulă? Tot timpul ar trebui folosită, dar mare grijă pe perioada iernii, pe ceață și chiar atunci când plouă. În astfel de condiții, intervalul mai sus menționat poate fi mărit. Cu cât distanța dintre autovehicule este mai mare, cu atât riscul de un accident este mai mic.
Citește și Distanța optimă de frânare
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…