La ce se referă “regula celor 2 secunde” ?

Cu toții respectăm indicatoarele, semafoarele și indicațiile politiștilor pentru un trafic civilizat, lipsit de riscuri. Sau așa ar trebui.

Dar, pe lângă aceste reguli, pe care începem să le învățăm în școala de șoferi și le continuam pe parcursul vieții, există și reguli nescrise, care sporesc gradul de siguranță atunci când suntem la volan. Aici vorbim despre regula celor 2 secunde.  “Această regulă spune că în trafic nu trebuie să fii niciodată mai aproape de mașina din fața ta la o distanță mai mică decât cea pe care mașina o parcurge în două secunde la viteza cu care se circulă. Această distanță poate asigură o oprire în siguranță în cazul în care apare vreun pericol iminent.” (https://www.odat.ro/regula-celor-2-secunde/)

Așadar, prudența sporita la volan contribuie la un trafic fluid, fără accidente. Când se aplică această regulă? Tot timpul ar trebui folosită, dar mare grijă pe perioada iernii, pe ceață și chiar atunci când plouă. În astfel de condiții, intervalul mai sus menționat poate fi mărit. Cu cât distanța dintre autovehicule este mai mare, cu atât riscul de un accident este mai mic.

Citește și Distanța optimă de frânare

sursa foto 1 sursa foto 2

Doinita Stanciu

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

20 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

21 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână