Lexus RX, cel mai mare SUV din panoplia diviziei de lux Toyota, a primit o nouă versiune entry-level. Dedicată cu precădere pieţei din Europa, mare amatoare de motorizări cu cilindree redusă, noul RX200t este animat de un turbo de 2 litri pe benzină, cu patru cilindri.
Noul Lexus RX200t dezvoltă aceeaşi putere ca fratele său mai mic, NX200t, mai precis 228 CP. Această versiune are toate şansele să devină cel mai popular RX pe Bătrânul Continent, acolo unde propulsoarele economice sunt la mare preţ. Diferenţa de preţ faţă de modelul hibrid, mult mai complex, este, de asemenea, un plus demn de luat în calcul.
În rest, Lexus RX rămâne neschimbat faţă de variantele anunţate deja la Salonul Auto de la New York. A patra generaţie a SUV-ului nipon este sensibil mai lungă, mai înaltă şi mai lată decât modelul predecesorul său, ampatamentul de 2,79 fiind, de asemenea, mai generos cu 5 cm. Celebra grilă „spindle” şi farurile în forma de L nu puteau lipsi, bineînţeles, din meniu.
Deşi joacă rolul de mezin al gamei, Lexus RX 200t poate fi comandat şi alături de pachetul F-Sport. Acesta aduce, în premieră, bare stabilizatoare active, sistem ce ajută noul Lexus RX să îşi păstreze gradul optim de înclinare în viraje. Suspensia adaptivă beneficiază, de asemenea, de moduri diferite de setare.
La interior, RX îşi întâmpină fanii cu un sistem de infotainment complet renovat, ce afişează un nou controller tactil rectangular şi un display de 12,3 inch.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…