Cu prilejul Salonului Auto de la Detroit, oficialii Ford Motor Company au anunțat că vor investi 11 miliarde de dolari până în 2022 în vehicule electrice și hibride.
Bill Ford, Chairman al companiei, a precizat că primul model electric urmează să apară în 2020, iar până în 2022 vor exista 40 de automobile noi, între care 16 integral electrice, iar alte 24 hibride sau plug-in hibride. Ford și-a îndreptat atenția către acest segment în 2015, atunci când a anunțat o investiție de 4,5 miliarde de dolari pentru a dezvolta 13 vehicule, între care și un crossover electric care ar urma să aibă o autonomie de 300 de mile (482,80 km) și este așteptat să debuteze peste doi ani.
Anunțul vine la trei luni după ce Ford a creat un grup special, Team Edison, care are sarcina de a dezvolta vehiculele electrice. “Suntem implicați extreme de serios în acest domeniu și suntem deciși să investim masiv. Singura întrebare este dacă și clienții vor fi aproape de noi în acest demers”, a declarat Bill Ford.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…