Maserati prezintă o ediție specială numită FTributo disponibilă pentru modelele Ghibli și Levante. FTributo este inspirată de Maria Teresa De Filippis, prima femeie care a concurat în Formula 1.
Numele lui Maria Teresa De Filippis face parte istoria sportului cu motor. Născută în 1926, De Filippis a fost prima femeie care a luat startul într-o cursă de Formula 1 la volanul unui Maserati 250F. În total, avea să participe la cinci Mari Premii din sezoanele 1958 și 1959. Pasiunea ei pentru motorsport începea însă mai devreme.
În octombrie 1955, De Filippis a participat în a 39-a ediție a competiției Targa Florio, la volanul unui Maserati A6GCS (împreună cu Luigi Bellucci). Trecea linia de sosire pe locul al nouălea în clasamentul general și al patrulea în clasa de motorizări de 4 litri. Din acel moment, De Filippis a înfruntat fiecare provocare din calea sa pentru a distruge stereotipurile vremii și a devenit prima femeie care a concurat în Formula 1, în anul 1958, din nou la volanul unui Maserati.
Maserati îi aduce astăzi un omagiu, prin intermediul seriei special FTributo disponibilă pentru modelele Maserati Ghibli și Levante. Exemplarele FTributo pot fi comandate în nuanțele Arancio Devil sau Grigio Lamiera. Pentru a complementa noile culori exterioare, Levante FTributo este disponibil cu jante de 21 inchi Anteo pentru culoarea Arancio Devil, respectiv jante de 21 inchi Titano pentru Ghibli FTributo în culoarea Grigio Opaco. Aceste modele de roți sunt completate cu detalii în albastru cobalt, inclusiv sigla specifică pe aripile anterioare și sigla Tridentului pe montantul C.
Via Maserati
După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…
Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…
Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…
Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…