După o campanie de teasing, Maserati a dezvăluit oficial primul său model electrificat: Ghibli Hybrid.
Desi în denumirea comercială este folosit numele Hybrid, modelul Ghibli folosește de fapt un sistem mild-hybrid la 48V asociat cu un motor pe benzină de 2.0 litri și patru cilindri supraalimentat prin compresor electric.
Sistemul dezvoltă 330 CP la 5.750 rpm și un cuplu maxim de 450 Nm începând de la 1.500 rpm. Puterea este transmisă către puntea spate și este gestionată de o cutie de viteze automată ZF cu opt trepte.
Ghibli Hybrid poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 5.7 secunde, iar viteza maximă ce poate fi atinsă este de 255 km/oră. Cifrele de consum oficiale anunțate de Maserati variază între 8.5 și 9.6 l/100 km (WLTP).
Maserati mai spune că versiunea electrificată are o masă totală de 1.878 kg, fiind cu 80 kg mai mică față de versiunea diesel.
Ghibli primește și un facelift alături de motorizarea mild-hybrid. Versiunea electrificată se remarcă printr-o serie de elemente de culoare albastră. Faceliftul aduce și o nouă grilă frontală și faruri redesenate.
La interior, noul model primește instrumente de bord digitale și un display central de 10.1 inch. Sistemul de infotainment folosește sistemul de operare Android Automotive.
Noul motor Maserati V6: 630 CP și 730 Nm
Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…