Industrie auto

Mașinile abandonate ar putea fi ridicate și vândute de către stat

Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului poate suferi noi modificări, conform unui proiect de lege susținut de USR.

Noțiunea de „vehicul fără stăpân” va fi definită astfel: „vehiculul de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculat în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut”, potrivit proiectului de lege.

De asemenea, termenul de vehicul abandonat va fi definit, conform inițiativei legislative, ca: „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu corespunde circulației pe drumurile publice, conform rigorilor impuse de lege”.

Maşinile fără proprietar pot fi ridicate de pe domeniul public după 6 luni, faţă de 1 an

Principala modificare se referă la scurtarea perioadei în care vehiculele fără propietar pot să rămână pe domeniul public. Maşinile fără proprietar pot fi ridicate de pe domeniul public după 6 luni, faţă de 1 an, cât prevede legislaţia în vigoare.

De asemnenea, proiectul propus de câțiva deputați USR va prevede și obligația proprietarului de a demonstra că este la zi cu taxele auto și că are ITP valabil.

Te-ar putea interesa si

Locuri de parcare pentru mașinile fără loc. Unde parchezi de acum?

Conform proiectului, autorităţile sunt obligate să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afişeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia privind ridicarea vehiculului abandonat.

În cazul în care proprietarul vehiculului abandonat nu răspunde somaţiei primite, în termen de 5 zile, maşina trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află, urmând să fie predată unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.

Mașinile abandonate pot fi ridicate la 10 zile după ce a fost trimisă somația

Proiectul mai introduce și posibilitatea ca primăria care ridică mașina, la 10 de zile după ce a fost comunicată somația proprietarului, să vândă autoturismul, nu doar să îl trimită la unitatea de colectare a deșeurilor, cum prevede legea în prezent.

Amenzile sunt între 1.000 și 2.000 de lei pentru proprietarii mașinilor care primesc somație și care în maxim cinci zile nu ridică vehiculul de pe domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ teritoriale.

În București sunt circa 3.000 de autoturisme abandonate.

Sursa

Doinita Stanciu

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

4 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână