Noul 1.6l diesel este o evoluție cu accente retro: filtrul de particule nu necesită mentenanță, iar motorul are câte două supape pe cilindru.

Mazda a echipat modelul 3 cu un nou motor diesel de 1,6l. Dintre soluțiile tehnice prezente amintim filtrul de particule care nu necesită mentenanță și arhitectura chiulasei cu două supape pe cilindru. Ultimul amănunt, susțin japonezii, asigură un nivel mai mic al vibrațiilor în comparație cu motoarele DOHC. Pe hârtie toate sunt bune și frumoase, dar în realitate lucrurile stau un pic diferit.

Primul lucru observat este acela că până ce motorul nu intră în temperatura normală de funcționare, acesta cunoaște o lipsă parțială a cuplului la turații joase și o funcționare neregulată. Odată încălzit, noul diesel se remarcă prin răspuns prompt la accelerație între 1.800 și 2.500 rpm. Cei 115 CP nu reprezintă o putere fulminantă, dar veți descoperi că sunt mai mult decât suficienți. La drumuri lungi puteți depăși cu ușurință orice camion, chiar și pe drumuri de munte, datorită treptelor lungi și elasticității de care dă dovadă motorul.

Dacă parcurgeți mai mulți kilometri în afara orașului, veți fi oarecum dezamăgiți de consum. În timpul testului, computerul de bord indica valoarea de 6,2l/100 km la deplasarea constantă cu 100 km/h, în ultima treaptă a cutiei (folosind cruise control pentru nu interveni subiectivismul), iar vântul doar adia. O parte din vină o poartă și faptul că mașina avea puțin peste 1.500 km rulați. Doar condusul în mediul urban pare a fi avantajat pentru că, fără a urmări doborârea unui record, am obținut un consum puțin peste 7l/100 km.

Nu mă plâng de un consum extraurban de 6l/100 km, dar mă văd obligat să recomand această motorizare celor care parcurg un număr mare de kilometri în oraș. Deși în acest caz trebuie să vă previn că motorul este zgomotos în sarcină, iar în oraș numai constant nu se merge. Cel puțin nu în București.

Concluzia: cumpără Mazda 3 datorită agilității și comportamentului rutier, a designului, a felului în care te simți în spatele volanului, dar verifică de două ori lista de motorizări înainte să faci o alegere.

Date tehnice: Mazda
3
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 D
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1240/1815
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4460/1755/1470
Ampatament 2640
Volum portbagaj [l] 340 (1360)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 D
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1560
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 85(115)/3600
Cuplu max. [Nm/rpm] 279/1750
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 188
0-100 km/h [s] 11
Consum urban/extra/mixt 5.3/3.9/4.4
Emisii CO2 [g/km] 117
Adrian Cobzasu

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

22 de ore

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

o zi

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile