Roadsterul japonez are o serie de atuuri care-l definesc încă de la prima generație, și-o vor face, probabil, întotdeauna: motoare ușoare, mici și puternice, distribuție ”distractivă” a maselor pe punți și agilitate de top. Mazda MX-5 V8 șterge, însă, oricare dintre caracteristicile care-au consacrat modelul, transformându-l într-un mini-Corvette!
Compania care-a pus în practică nebunia se numește Flyin’ Miata și-și are sediul în Statele Unite. Americanii sunt lideri mondiali în livrarea de piese pentru modificarea tuturor generațiilor MX5, iar acum își flexează mușchii, înghesuind un V8, de 525 CP, sub capota unui roadster ușor.
Să nu judecăm, însă, greșit modelul: după conversie, mașina are o distribuție aproape ireală a maselor pe punți de 53:47, iar asta-i va asigura menținerea caracterului distractiv pe viraje. Și, poate chiar mai important, greutatea finală este de numai 1175 kg, cu 119 kg mai mult decât cea mai dotată versiune MX5 de serie. Să ne imaginăm acum cum se conduce la limită Mazda MX5 V8, cu 2,2 kg/CP, tracțiune spate și o distribuție aproape perfectă a maselor!
Kitul pe care l-au montat americanii include, pe lângă motorul V8 LS3, transmisia manuală cu 6 trepte, Tremec T56, și diferențialul spate pe care-l folosește și Camaro V8. Pe lângă ele, eșapamentul, frânele și suspensiile originale au fost înlocuite cu unele mai performante, iar noul roll-cage are grijă de integritatea fizică a șoferilor prea optimiști.
Mașina va fi disponibilă pe piață. Asta-i vestea bună. Vestea mai puțin bună este că, în Statele Unite, doar conversia acesteia va costa 50.000 USD. N-a fost confirmată disponibilitatea pentru Europa, însă kitul necesar conversiei poate fi comandat din SUA și trimis prin curier oriunde în lume.
Sursa: Autoblog
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…