Noutati auto

Mercedes-AMG S65 Final Edition. AMG retrage motorul preferat al fanilor

Mercedes-AMG S65 Final Edition anunță ultimul show pentru motorul V12 produs de AMG. Unitatea twin-turbo de 6.0 litri își face apariția pentru ultima oară sub capota limuzinei care va fi prezentată la Geneva.

Este un moment istoric pentru Mercedes-AMG. Motorul V12 care propulsează versiunea S65 a limuzinei Clasa S va ieși din producție. Acest lucru este anunțat de versiunea Mercedes-AMG S65 Final Edition, pe care compania o va aduce luna viitoare la primul mare salon auto european al anului. Decizia este luată ca urmare a măsurilor legislative tot mai stricte în ceea ce privește emisiile.

Mercedes-AMG G65 și SL65 și-au luat deja adio de la fani. Viitoarele vârfuri de gamă vor primi un motor cu o cilindree mai mică și cifre de consum și de emisii mai mici. Unitatea V8 de 4.0 litri și-a făcut debutul în toamna anului 2014, odată cu prezentarea modelului Mercedes-AMG GT la Salonul Auto de la Paris din acel an.

Motorul își trăiește ultimele zile de glorie în compania versiunilor Coupe și Cabrio, dar și aceste game vor renunța la propulsor odată cu apariția noilor generații.

Șeful AMG Tobias Moers îi liniștește însă pe cei care preferă motoarele mari. Unitatea va continua să fie produsă, dar exclusiv pentru modelele subbrand-ului Maybach.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile