Noutati auto

Mercedes-Benz oferă un preview pentru Clasa E facelift

Constructorul teuton a prezentat – tocmai din Las Vegas, SUA – un preview pentru versiunea cu facelift a modelului de dimensiuni medii Clasa E. Acesta va debuta la vară, în Europa, în format sedan și wagon.

Conform Mercedes-Benz, Clasa E deține oficial titlul de cel mai bine vândut model cu stea pe capotă – peste 14 milioane de unități din 1946 și până în prezent. Generația actuală este prezentă pe piață din 2016, iar până în 2020 a bifat peste un milion de clienți pentru cele două tipuri clasice de caroserie (sedan și T-Modell). După prezentarea inițială a acestora, vor urma la rând varianta cu ampatament extins (pentru China), coupé-ul și modelul cabriolet.

Preview american pentru Clasa E facelift

Constructorul teuton ne oferă, deocamdată, un scurt preview pentru Clasa E facelift – designul este încă ascuns sub elementele de camuflaj. Nu și peisajele din Las Vegas și Nevada, însă. Și mai important, avem parte de o serie extinsă a detaliilor tehnice. Mercedes a pregătit noi opțiuni Intelligent Drive. Vor fi introduse sistemele semi-autonome „Active Distance Assist Distronic” cu funcție LiveTraffic, Active Traffic Jam Assist, precum și funcții active pentru manevrele de urgență, frânare cu funcție „cross-traffic” sau monitorizarea unghiului mort.



În plus, este posibil ca preview-ul pentru Clasa E facelift să ascundă și un detaliu important. Anume, faptul că schimbările stilistice exterioare vor fi minore. Iar cele mai importante modificări ar putea fi efectuate în cabină. Acolo, Mercedes promite o nouă generație a volanului său cu comenzi tactile. Plus sistem standard de afișare cu două ecrane de câte 10,25 inch. Ambele comdanate de interfața MBUX, desigur. Apoi, nu vor lipsi nici funcțiile din seria „Energizing”.

Casa din Stuttgart mai promite să ofere clienților și nu mai puțin de șapte versiuni Plug-in Hybrid, cu 4Matic și/sau caroserie break. În plus, vor fi introduse și noi motorizări mild hybrid (M 254 și M 256). Acestea au patru sau șase cilindri în linie, sistem ISG (Integrated Starter-Generator) și rețea pe 48V. Primul va dezvolta 268 CP (plus 20 de la EQ Boost/ISG), în timp ce al doilea va livra 362 CP (+20 CP MHEV).

Aurel Niculescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile