Mercedes-Benz SLK 250 – Toate pânzele sus!

E ca atunci când ai vrea să pleci în croazieră. O poţi face cu stil în mai multe feluri, poţi lua o şalupă rapidă sau un yacht micuţ şi performant. Sau poţi lua un velier şi să te laşi ˝pradă˝ valurilor molcome, aşa, în ritm Mercedes-Benz.

Asta este SLK, un roadster pentru care jocul de şah dintre dinamism şi rafinament s-a terminat cu victoria celui de pe urmă. Nu mai este tânăr şi nici măcar nu putem spune cinstit că are alura unui clasic. Este copt, maturat, trecut cu brio prin pretenţiile nemiloase ale clienţilor Mercedes-Benz. Este, dacă vreţi, asemeni SL-ului, o reţetă cu care nu poţi da greş. Un roadster pe al cărui bot tronează sigla cu o dimensiune gigantică, tribut adus vechilor modele decapotabile ale mărcii. În rest, nu se poate spune că sunt adoptate mari artificii de design, dar aş aminti eleganţa pe care o are profilul, atât în versiunea capotată, cât şi în cea cu plafonul metalic ˝împăturit˝ în portbagaj.

La interior întâlnim câteva motive deja de tradiţie pentru Mercedes-Benz-urile moderne. Aeratoarele, volanul sport, finisat ca de un bijutier migălos, calitatea ireproşabilă a execuţiei. Totuşi, timpul nu iartă, iar aspectul generat, cât şi unele elemente precum butoanele de pe consola centrală, aşteaptă să fie reînnoite odată cu viitoarea generaţie. Nici ecranul sistemului multimedia nu este chiar o realizare tehnologică, dar putem spune că s-ar preta bine unei atmosfere sportive, care, conform definiţiei, ar trebui să fie ceva mai spartană.

SLK este o maşină care impune respect altfel decât aruncându-ţi fundul de sub fund. E o stare pe care trebuie s-o conştientizezi şi mai apoi s-o simţi. Să mergi, decapotat, la briză de seară, cu o viteză pentru care nici măcar cel mai al dracului radar nemţesc n-ar putea să te amendeze. Să asculţi muzică în surdină, acompaniat de ˝eşarfa˝ de aer cald. Să accelerezi uşor, moderat, în ritm de Mercedes-Benz de promenadă. Exact tot ceea ce n-ai putea face la fel cu niciunul dintre rivalii săi de tradiţie.

SLK 250 numără peste 200 CP în talon (204 mai precis), atâta doar că, aceşti cai moderni par mai nehrăniţi de multe ori. Ca un benzinar ce se respectă trebuie să treci pragul celor 5.000 rot/min ca să-i simţi, dar nici măcar atunci când arunci hotărât, golăneşte, piciorul în acceleraţie n-o să poţi să spui că i-ai găsit pe toţi. Pe undeva se pierde din farmecul unei maşini sport, adică exact ceea ce ar trebui să fie SLK; pe de altă parte se păstrează un nivel foarte ridicat de rafinament, iar asta dă perfect în CV-ul unui Mercedes-Benz.

Transmisia automată cu şapte rapoarte dă uneori impresia că nu mai are viaţă lungă în gamă. Acum ceva timp ar fi trecut drept operă de artă dar, cum rivalii vin cu opţiuni mai ofertante, trebuie să recunoaştem că unui roadster i-ar fi stat mai bine cu o cutie mai rapidă. Te mai salvează acţionarea ei manuală atunci când vrei să te dai la maşină şi modul Sport, preferabil pentru un pretenţios.

Direcţia unui roadster este esenţială pentru mângâierea ego-ului şoferului şi-mi aduc aminte perfect cât de comunicativ era Z4 cu norocosul de pe scaunul din stânga. SLK aplică de această dată o reţetă perfectă, ieşind puţin din tiparele stelei din frunte. Grea, precisă, cu informaţii exacte transmise de la roţi către simţurile celui de la volan, sistemul de direcţie primeşte toate laudele noastre. Ba chiar te ademenea uneori să te comporţi mai brutal cu automobilul, împingând mai mult decât era necesar totul într-o latură pretabilă mai mult rivalilor din Stuttgart.

Ţinuta de drum este studiată, iar asta se vede. Cum este mai mult decât evident că nimeni nu a vrut altceva decât să le ofere celor doi pasageri o experienţă rafinată, poziţionată mai mult în sfera GT. Spuneam şi mai devreme, nu-ţi vine s-o arunci într-un derapaj controlat, cel puţin nu într-o versiune ne-AMG.