Mercedes E Class, cea mai avansată mașină din segment?

Compania germană lansează o serie de filme care ilustrează capabilitățile noului Mercedes E Class. Acestea sunt axate pe elementele de comunicare și siguranță pe care le aduce varianta din 2016 a modelului.

Conform nemților, noul Mercedes E Class este cel mai avansat model din segment. Nu știm dacă au dreptate. Știm doar că tehnologia înglobată în noul model este, într-adevăr, de top. Iar specialiștii Mercedes nu vor să-i credem pe cuvânt, ci ne prezintă o serie de filme menite să ne convingă de complexitatea sistemelor de asistență de care dispune modelul.

De la comunicarea între vehicule, sau chiar cu senzorii de pe traseu, până la sistemul de rulare semiautonomă, numit Drive Pilot, fiecare tehnologie ajută șoferul să călătorească în siguranță până la destinație. Sigur, o mare parte dintre ele este disponibilă și pe alte mașini, însă cumulul lor impresionează cu adevărat.

Sistemul Drive Pilot în special, oferă caracteristici asemănătoare Autopilotului de la Tesla, însă aduce elementul de noutate numit Impulse Side. Acesta acționează la iminența unui impact lateral, alertat fiind de senzorii aflați în zona ușilor, umflând partea laterală a scaunelor pentru a depărta pasagerul de zona de impact.

Și cum un miniclip valorează cât o mie de cuvinte, vă las să urmăriți ce poate face noul Mercedes E Class!

Via: Carscoops

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

o oră

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

o oră

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile