MINI a vândut jumătate de milion de unități în USA

MINI a vândut automobilul cu numărul 500 000 în SUA. La doar câteva zile după cea de-a 11-a aniversare a lansării sale în Statele Unite şi după lansarea noului model MINI Paceman (cel de-al şaptelea în portofoliul mărcii), MINI USA a sărbătorit cel de-al 500 000-lea client de maşină nouă.

“Acest moment este o realizare incredibilă pentru MINI şi suntem foarte mândri că aşa mulţi conducători auto au ales să facă parte din familia MINI”, a declarat Jim McDowell, vicepreşedinte MINI USA. “Acum 11 ani, pesimiştii afirmau că o maşină de clasă mică nu va putea avea succes aici, dar MINI a demonstrat că şi cel mic poate fi premium, să ofere plăcere la condus şi să fie un caracter veritabil, astfel că s-a creat un segment complet nou care a crescut semnificativ în anii care au urmat.”

MINI şi-a mărit vânzările în SUA de la 24 590 de unităţi în 2002 la 66 123 de unităţi în 2012. Trecând la prima parte a anului 2013, marca a continuat să-şi extindă portofoliul, care acum include Hatch, Clubman, Cabriolet, Countryman, Coupé, Roadster şi Paceman. Reţeaua de dealeri a continuat şi ea să se extindă, în prezent fiind deschise 116 dealership-uri, iar pentru finalul anului acesta este prevăzut ca totalul să ajungă la 130 (aici sunt incluse cele care operează în prezent, dar şi cele finalizate sau în fază de construcţie).

“MINI Community datorăm cea mai mare parte din succesul înregistrat de MINI în SUA”, a mai spus McDowell. “Ei sunt atât de pasionaţi şi de implicaţi încât deseori ne punem întrebarea ce decizie ar fi cea mai bună în interesul lor… Lucrăm asiduu pentru a menţine o relaţie specială cu comunitatea, astfel încât să le oferim membrilor experienţe unice, amintiri plăcute şi sentimentul autentic că fac parte din familie.”

SUA este cea mai mare piaţă pentru MINI la nivel global, urmată de Marea Britanie şi Germania. În total, în 2012 au fost livrate 301 526 modele, pentru prima dată în istorie depăşindu-se pragul de 300 000 unităţi, în creştere cu 5,8% faţă de 2011. În România, în 2012, au fost livrate 168 MINI, în creştere cu 15,9% faţă de anul precedent.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile