Câteva retușuri discrete și o mână de cai putere în plus compun un face lift menit să îi consolideze lui MINI poziția de lider.

În parcarea subterană a importatorului oficial BMW/MINI în România lumina este atât de difuză încât nu am știut dacă mașina pe care urma să o preiau era noul sau vechiul MINI. Scoaterea ei la lumină nu a rezolvat decât parțial problema, pentru că fiecare nouă generație sau face lift MINI necesită o documentare atentă pentru a o depista.

Motivele sunt două și foarte simple. Brandul britanic vinde bine chiar și în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, iar al doilea ține de sensibilitatea temei retro: schimbă prea multe și poți pierde imaginea pe care unii au construit-o în cinci decenii.

Pentru a nu își asuma riscuri inutile, la nivel de exterior acest face lift a adus blocuri optice modificate și spoilere cu detalii noi. Privește pozele cu atenție, caută niște poze mai vechi și cu puțină răbdare sigur le vei repera. La interior, obișnuita temă retro este acompaniată de materiale de o calitate mai bună (plasticul ce acoperă partea superioară a bordului este soft-touch). Dacă pentru versiunile ceva mai ieftine (One și Cooper) calitatea interiorului se apropie de prețul cerut, în cazul unui Cooper S aș fi vrut să văd o mai mare atenție acordată detaliilor.

În plan tehnic cei 9 CP în plus storși din propulsorul supraalimentat de 1.6 l (184 în total) nu sunt capul de afiș, ci distribuția mai uniformă a cuplului pe întreaga plajă de turație. Virarea indusă de cuplu își face prezența în special pe carosabilul umed sau neuniform, dar nu este chiar un capăt de țară și, în plus, odată controlat, poate fi chiar distractiv.

Alte modificări pe care le-am sesizat țin de răspunsul pedalei de ambreiaj și al direcției, amândouă mai moi pentru a favoriza manevrele în mediul urban. Nu e cazul să vă faceți griji, tendințele de îmblânzire nu au afectat caracterul dinamic al lui Cooper S, suspensia a rămas la fel de eficientă în a anula mișcările de ruliu ale caroseriei, iar legătura aproape naturală dintre șofer și mașină se află în continuare la cotele cele mai înalte. La aceleași cote înalte se situează și prețul, 25.544 de euro în versiunea de bază și aproape 30.000 de euro odată ce bifezi câteva dotări de bun simț din lista de dotări opționale.

Date tehnice: MINI
Cooper S
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 T
Nr. usi/locuri 3/4
Masa proprie/totala [kg] 1130/1580
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 3715/1685/1405
Ampatament 2465
Volum portbagaj [l] 160 (680)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 T
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1598
Sistem alimentare injectie directa+turbo
Putere max. [kW(CP)/rpm] 135(184)/5500
Cuplu max. [Nm/rpm] 240/1600
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 228
0-100 km/h [s] 7
Consum urban/extra/mixt 7.3/5/5.8
Emisii CO2 [g/km] 136
Bogdan Stan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile