Ministrul pentru Mediul de Afaceri: BMW caută parteneri în România

BMW caută parteneri români din sectorul industrial și IT, pentru producția și dezvoltarea de mașini electrice, a anunțat Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu.

“În contextul expansiunii conceptului de mobilitate electrică la nivel global, paradigma competitivității se schimbă. Astfel că, producători de mașini cu tradiție de peste 100 de ani în industrie, precum BMW, își caută noi parteneri, pe noi piețe, companiile din România fiind vizate în context”, a declarat ministrul.

Declarația vine în urma discuțiilor purtate de Alexandru Petrescu, la Munchen, cu reprezentanți ai companiei BMW, pe tema stategiei de dezvoltare a concernului german în domeniul propulsiilor alternative și al rolului pe care îl pot juca companiile din România în implementarea acesteia.

“În urma întâlnirilor de la începutul acestui an de la București, BMW a demarat un proiect de selecție a companiilor de IT românești care vor produce software pentru grupul german”, a anunțat Petrescu.

BMW Group deține, în prezent, cea mai mare cotă de piață din România în segmentul mașinilor electrice sau hibride, una din două mașini electrice și unul din trei vehicule plug-in hybrid vândute anul trecut în țara noastră purtând sigla constructorului german.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

11 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

12 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

18 ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână