Misterele bisericii fortificate de la Cisnădie

Pe partea de vest a bisericii-cetate se află Turnul cu Ceas. Poate mai puţin celebru decât cel de la Sighişoara, cel de la Cisnădie este primul turn cu ceas din Transilvania (şi din România), ridicat la 1425. 

Însă fascinaţia pentru acest turn are un cu totul alt motiv: „Poate observaţi pe perete, din vârf până jos, un fir cu o formă ciudată. Acesta este primul paratrăznet de la sud-est de Viena – 1795 – şi are o legendă extraordinară, care are legătură şi cu comoara noastră.”

Micul oraş cu alură de vechi sat săsesc din apropierea Sibiului are parte de cei mai simpatici ghizi: copiii şi adolescenţii din localitate. Ei au fost instruiţi, în cadrul unui program special, să poată să facă faţă unei asemenea provocări, să prezinte turistului – român, dar şi, în cazul multora dintre aceşti ghizi sui-generis, turistului străin – locurile cele mai interesante din oraş. Unul dintre aceste locuri, fireşte, este biserica fortificată, ridicată în veacuriel XII-XIII.

Pentru un ceas, ghidul nostru prin labirintul cu legende şi istorii adevărate a fost Daniela Mariş, elevă la liceul din localitate – una dintre cele mai silitoare eleve, capabilă să reprezinte oraşul şi în competiţiile şcolare (cum a făcut-o de nenumărate ori), ca şi dinaintea călătorului avid să afle lucruri noi…

>>>>

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile