Noutati auto

Modelele Volkswagen sunt acum conforme cu noul standard de poluare WLTP

Grupul Volkswagen anunță că modelele sale cele mai populare sunt acum conforme cu noul standard de poluare WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehiles Test Procedure). În urmă cu o lună, best-seller-ul Golf nu respecta încă noile norme, iar cei de la Volkswagen erau în joc de glezne pentru a obține certificarea pentru cel mai vândut model din Europa.

Luna trecută, Volkswagen a recunoscut că unele dintre cele mai populare modele ale sale nu se aliniază noilor norme de poluare, care au intrat în vigoare începând cu 1 septembrie. Pe lista modelelor necertificate atunci se afla super-popularul Golf, dar și Tiguan, în timp ce T-Roc și Touareg se aflau pe lista modelelor omologate cu câte două versiuni.

La momentul anunțului, doar jumătate dintre cele mai importante modele ale constructorului german erau conforme cu WLTP, dar lucrurile s-au schimbat între timp.

“La ora actuală, avem certificări WLTP pentru toate cele 14 modele ale noastre”, anunță constructorul. Acestea nu sunt încă valabile pentru toate motorizările, dar Volkswagen își liniștește fanii: “În curând, vor fi emise certificări și pentru alte versiuni ale acestor modele.”

Nemții promit că, până la sfârșitul anului, aproape toate modelele vor fi certificate.

Alți constructori auto din Germania, cum ar fi Mercedes-Benz, BMW și Audi au obținut deja omologările conform Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure pentru cele mai multe modele din gamele lor.

 

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile