În weekendul care tocmai a trecut, un pasionat al mărcii Dacia a deschis un muzeu dedicat modelelor cu care românii au făcut istorie. Mă rog, e cam pompos. Aș spune, mai degrabă, modelelor pe care le-a produs de-a lungul timpului.
Aruncând un ochi pe film, remarcăm o serie de modele perfect întreținute, printre care Dacia 1100, 1300, 1310 (primele două variante), precum și un Oltcit (posibil 11 RM). Pentru a da o notă de autenticitate showroomului, tabloul care-l înfățișează pe cel mai iubit fiu al poporului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, tronează pe perete, protejând părintește exemplarele.
Mai mult, nelipsitul televizor color Telecolor, așezat pe servantă și înnobilat cu două mileuri și porțelanuri contemporane fine, reproduce fidel atmosfera din sufrageria românilor din apropierea anilor 90. Ansamblul este completat fericit de radioul din lemn cu pick-up și mașina de scris, într-o combinație de hi-tech comunist desăvârșit!
Expoziția permanentă se află în Satu Mare, iar cei care-și doresc să-și amintească vremurile apuse, le spunem că 10 mașini de colecție îi așteaptă fericite. După inaugurare, un marș al modelelor fabricate în perioada comunistă a atras privirile însetate de borduri de CN și jante de Canada, dar și de alte mașini de epocă, multe provenite din fostul bloc comunist.
Sursa fotografiilor: portalsm.ro
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…