Napoca Rally Academy continuă campania de susținere a singuranței rutiere în cadrul proiectului “Vacanța continuă pe Strada BT”, inițiat de Banca Transilvania și desfășurat în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
Astfel, în perioadele 12 – 14 septembrie și 4 – 5 octombrie, membrii echipei Napoca Rally Academy vor fi
prezenți pe Strada BT (strada Lipscani, Centrul Vechi) pentru a
atrage atenția asupra pericolelor la care se expun
participanții la traficul rutier, în urma consumului de alcool. “Multă lume
nu realizează că nu ai cum să conduci o mașină în aceleași condiții de siguranță dacă ai consumat chiar și o cantitate mică de
alcool. Vrem să-i facem pe cei care conduc maşina să înțeleagă că, în anumite cazuri, este mult mai indicat să plece acasă
cu taxiul, iar pe cei care nu au carnet de conducere să nu se urce niciodată în
mașină cu o persoană care a consumat alcool”, afirmă Marco
Tempestini, pilot Napoca Rally Academy.
Conform unui comunicat emis de Poliția Română la finalul
anului trecut, pe şoselele din România mor, în fiecare an, peste 1.500 de
persoane, în vreme ce numărul de răniţi grav depăşeşte cifra de 6.000 în urma
consumului de alcool. In privinţa bilanţului înregistrat în accidente rutiere,
România ocupă un nedorit loc întâi: ţara noastră are cel mai mare număr de
morţi, raportat la numărul de accidente rutiere din întreaga Uniune
Europeană.
În acest weekend, campania “”Don’t drink and drive!” se desfășoară în mai multe baruri, pub-uri și restaurante din
Centrul Vechi. Echipa Napoca Rally Academy va fi prezentă pe strada BT cu
două mașini cu care concurează în competițiile naționale și internaționale, dar și cu un simulator și ochelari speciali cu care se pot testa
abilitățile și viteza de reacție a conducătorilor auto.
În plus, în toate localurile din Centrul Vechi participante la această campanie,
reprezentanţi ai NRA vor face înscrieri pentru cei care doresc să câștige unul din cele 20 de locuri la cursul de conducere defensivă,
organizat în 18 octombrie în București. Cei care se
vor inscrie in program pot primi de asemenea, vouchere de taxi pe care le pot
folosi până la sfârșitul lunii octombrie, prin aplicația Star Taxi.
Mai multe detalii despre acest proiect sunt disponibile, de
asemenea, aici: https://www.bancatransilvania.ro/stradaBT
Despre Napoca Rally Academy și ce înseamnă conducere defensivă – www.napocarallyacademy.ro
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…