Ne numărăm mașinile: Recensamant trafic rutier

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că luni, 20 aprilie 2015, ora 8:00, va fi demarată o nouă sesiune de recensamant trafic rutier.

Acțiunea are loc ca urmare a recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite și se va desfășura în toate țările Uniunii Europene.Înregistrările de trafic se desfășoară după un calendar prestabilit (conform Anexa), timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două zile în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie și două zile în luna noiembrie. Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie 2015, ora 20:00.Efectuarea înregistrării circulației rutiere pe rețeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat. Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier și înregistrări manuale, pe formulare. Pe întreaga rețea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 de posturi pe rețeaua de drumuri naționale și 2.390 posturi pe rețeaua de drumuri județene și comunale.Înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri naționale va fi realizată de către CNADNR SA, prin unitățile sale din teritoriu, respectiv Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri. Înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri județene și comunale se va efectua de către autoritățile locale, respectiv Consiliile Județene, cu coordonare tehnică și metodologică din partea CNADNR SA. Colectarea electronică a datelor de trafic recenzate, de pe  întreaga rețea de drumuri publice interurbane din România, se face de către CNADNR-CESTRIN, care le va prelucra și organiza statistic.

Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o data la cinci ani și are drept scop determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule de marfă și persoane pe rețeua de drumuri publice interurbane din România și stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Astfel, vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete și motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete și autospeciale până la 3, 5 tone, autocamioane și derivate cu două, trei și patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă și vehicule cu tracțiune animală.

Razvan Magureanu

  • Iulian,marfa sigur nu e in Iasi :-(((am intrebat acum la fcrbiaa si am aflat ca ieri nu a plecat marfa de la noi, pe motiv ca nu au venit mesterii de la Urgent Curier, cica NU au avut masini disponibile sa vina sa ridice pachetele. si baietii nu raspund la numerele de telefon. ieri seara a fost cineva de la noi cu pachetele sa le duca direct la depozitul lor si nu mai era nimeni care sa le preia pachetele.acum sint cica in drum spre noi. iar noi stam cu 22 comenzi pregatite de livrare. o sa trimit personal la fiecare comanda codul AWB pe email.oricum, dupa experienta din prima tura de expediere (comenzile de Arhiblog din bucuresti), cand unele comenzi au fost livrate in stare critica, chiar au existat cateva sticle sparte, comenzile de ieri si astazi le-am impachetat ca pe oua, astfel incat sa ajunga in stare perfecta.sa-mi dai te rog feedback in ce stare ajunge marfa la tine si mai ales cand!!!nu pot decat sa-mi cer scuze pentru intarziere!!!

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

7 ore

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

o zi

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

2 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

2 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

2 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână