Motorul 1.6 dCi este exact ce avea nevoie Qashqai pentru a se bucura de un suflu nou în vânzări, adică de performanțe mai bune și economie.

Nu știu cum se face, dar sunt unele modele pe care le apreciezi de la bun început. Așa s-a întâmplat și cu Qashqai. Îmi aduc aminte că mi-a plăcut felul în care se conduce și cum rulează pe șosea. Frânele erau de invidiat, la fel ca și sistemul de tracțiune integrală. Lucruri care nu s-au schimbat.

Mi-a plăcut și cum arăta, puțin mai pătrățos decât concurenții săi, și am apreciat unele dotări, în special plafonul panoramic. Prima motorizare pe care am condus-o a fost cea de 2.0l benzină. Nu consuma enorm și oferea reprize bune. A urmat 2.0l diesel care era cu un pas înaintea concurenților prin testele mari făcute la vremea respectivă. Obținea cele mai bune consumuri și cele mai bune reprize.

Nissan Qashqai – Galop de sănătate

Noutatea acestui test o reprezintă varianta de motorizare 1.6l dCi care dezvoltă 130 CP. Rațiunile evidente pentru care a fost proiectat acest motor sunt reducerea noxelor și, implicit, obținerea unui consum de combustibil cât mai bun.

Pe lângă ele mai există un argument în favoarea acestui propulsor și nu ajungi să îl cunoști decât după ce conduci Qashqai câteva zile. 1.6 dCi este o motorizare perfect echilibrată pentru această mașină. În primul rând aduc în discuție confortul și vă spun că motorul este silențios chiar și în sarcină. Apoi este consumul remarcabil. La sfârșitul testului computerul de bord indica un consum mediu de 4,6l/100 km, obținut fără a-mi face prea multe procese de conștiință privind subțierea stratului de ozon.

După mai mulți kilometri parcurși descoperit că motorul este ideal pentru această mașină. Ai o accelerație 0-100 km/h de 10,3s, ceea ce este satisfăcătoare pentru o mașină fără pretenții de sportivitate. Depășirile în afara orașului, în jurul vitezei de 90-100 km/h, nu sunt o problemă grație cutiei de viteze cu rapoarte bine etajate. Iar reprizele de accelerație în primele trepte ale cutiei te ajută să efectuezi manevre în scurt într-un oraș aglomerat. Dacă nu părăsești drumurile asfaltate vei găsi prima treaptă destul de scurtă, dar odată ce ajungi pe un drum de munte îi vei descoperi utilitatea.

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

Redactia AutoExpert

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile