SsangYong Rexton a ajuns la o nouă generație. Modelul de serie inspirat din conceptul LIV-2 păstrează numele consacrat Rexton, premiera mondială urmând să fie celebrată pe 30 martie, la Salonul Auto de la Seul.
Sub numele de proiect Y400, SsangYong a dezvoltat în ultimii ani un SUV mare, poziționat în segmentele SUV D/E. Acesta se va materializa în noua generație Rexton, care își va îndeplini în continuare statutul de ”navă amiral” a producătorului coreean.
Noul Rexton promite o evoluție în domeniul plăcerii de a conduce, beneficiind de un șasiu nou pus în mișcare de un motor, o transmisie și de un sistem de tracțiune integrală performant, a căror specificații nu au fost încă anunțate. Interesant este că SsangYong a prezentat pe conceptul LIV-2 nu una, ci două motorizări, un diesel de 2,2 litri și un turbo de 2 litri, alimentat cu benzină, ceea ce ne trimite deja cu gândul la o gamă similară pentru modelul Rexton de serie.
În domeniul siguranței pasagerilor, noul Rexton va oferi 9 airbaguri și un șasiu ”quad-frame” din oțeluri de foarte înaltă rezistență. Stilul va fi unul carismatic și foarte elegant iar conectivitatea noului SUV va evolua și ea, implementând sisteme Apple Carplay, Android Auto cu funcții mirroring, monitorizare 3D AVM(Around View Monitoring), ecran HD touchscreen de 9,2 inch.
Noua generație a SUV-ului de clasă medie și mare SsangYong Rexton va fi disponibilă în România începând din ultimul trimestru al anului 2017.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…