Noul VW Polo dezvăluit: Vezi cum arată noul model

Noul VW Polo își dezvăluie liniile finale de design, în avanpremiera debutului oficial programat pentru Salonul Auto de la Frankfurt (14-24 septembrie 2017).

Noul Polo va fi construit pe platforma modulară simplificată MQB A0, care va fi utilizată pentru toate modelele de clasă mică ale grupului VW, inclusiv de viitoarea Skoda Fabia. Odată cu trecerea la o nouă arhitectură, noul VW Polo va creşte uşor în dimensiuni, lățimea având cel mai mult de câștigat (minimum 89 mm), ceea ce va fi şi în beneficiul spaţiului interior.

Designul şi proporţiile vor fi inspirate de la Golf facelift, Polo urmând să beneficieze în premieră și de faruri adaptive cu tehnologie full LED. Portbagajul va fi, de asemenea, mai încăpător, urmând să beneficieze de un volum de minimum 350 litri.

În ceea ce privește motorizările, vedeta gamei va fi noul turbo pe benzină de 1,5 litri cu patru cilindri, care vor acompania motorul de bază TSI de 1 litru, cu trei cilindri și 95, respectiv 115 CP. Noul propulsor de 1,5 litri, cu injecție directă și 150 CP va înlocui motorul actual de 1,4 litri şi va debuta sub capota lui VW Golf facelift vara aceasta, urmând să fie disponibil şi pe noul Polo din toamnă. Gama diesel va include versiuni de 80, 95 și 100 CP ale binecunoscutei unități TDI de 1,6 litri.

La interior, Volkswagen va transfera tehnologii de clasă compactă în segmentul B: sistem multimedia cu touchscreen de 5 sau 8 inch, instrumente de bord digitale cu diagonala de 12,3 inch, pilot automat adaptiv (intervenții active asupra direcției și frânelor) și funcție de frânare automată Front Assist.

Foto: Quattroruote

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

13 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

14 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

20 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână