Cel mai de succes model Land Rover din ultima vreme, Range Rover Evoque, primește un bine meritat facelift anul acesta, urmând a fi vândut ca model din anul 2016.
Din punct de vedere estetic, faceliftul se prezintă destul de discret, dar motivele sunt lesne de imaginat: designul lui Evoque nu arată nicidecum învechit, prioritățile reale ale celor care s-au ocupat de facelift fiind cu totul altele.
Cum ar fi motorul diesel de 2,2 litri. Land Rover profită de acest facelift pentru a lansa noile motoare 2.0 Ingenium care promit performanțe asemănătoare și un consum cu mult redus (și emisii de CO2 pe măsură – 109 g/km). Noul motor va veni în două versiuni de putere cu 150 CP sau 180 CP, gama fiind completată de modelul Si4 deja existent, cu motorul pe benzină de 240 CP.
Alte schimbări importante vizează dotările de la interior. În primul rând, vechiul sistem de infotainment este înlocuit cu noul InControl cu ecran tactil de opt inci, care se laudă cu o grafică clară și o interfață simplificată. Pe lângă asta, faceliftul mai aduce și alte bunătăți precum radio digital DAB, sistem de frânare automată și un sistem de pilot automat pentru off-road care menține viteza constantă mai bine decât ar putea s-o facă piciorul tău pe un teren denivelat.
Oricât de bine a arătat Evoque încă de la lansare, faceliftul aduce, totuși, niște schimbări, chiar dacă sunt destul de greu de reperat. Există prize de aer noi pe spoilerul față, două tipuri de grile pentru radiator, gurile de ventilație de pe capotă care până acum apăreau doar la versiunea în trei uși sunt prezente pe ambele tipuri de caroserie, iar opțional noul Evoque va putea fi comandat și cu faruri adaptive LED.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…