Oficial: Seat Ateca este primul SUV al casei spaniole

Seat Ateca, primul SUV din istoria Seat, va vedea lumina zilei la Salonul Auto de la Geneva. Acesta va ajunge pe piață în septembrie și va fi fabricat în Cehia, alături de viitoarea Skoda Kodiak.

Noul SUV Seat va fi poziționat deasupra actualului model compact Leon, de la care va prelua platforma modulară MQB a grupului VAG. Și la nivel de design, Seat Ateca seamănă izbitor de mult cu actualul Leon, astfel că noul SUV iberic se abate de la proporțiile ceva mai agresive, prefigurate de conceptul 20V20, lansat în 2014 la Geneva.

Dimensiunile sunt tipice pentru segmentul compact. Modelul de serie are o lungime de 4,36 metri, cu 2 cm mai puțin decât un Nissan Qashqai, spre exemplu. Ampatamentul este și el identic cu cel afișat de Leon, 2,64 metri, în schimb, lățimea de 1,84 metri și înălțimea de 1,6 metri sunt mai generoase. Volumul portbagajului variază în funcție de versiune: 510 litri pentru modelele 4×2 și 485 litri pentru cele 4×4 – semnificativ mai mult decât cei 430 litri oferiți de Qashqai.

La baza gamei de motorizări va sta micul TSI de 1 litru și 115 CP, acompaniat de unitatea mai mare de 1,4 litri și 150 CP, cu tehnologie de dezactivare parțială a cilindrilor. Paleta de motoare diesel va include un TDI de 1,6 litri și 115 CP și două variante 2.0 TDI de 150 și 190 CP. Tracțiunea integrală este opțională (nu și pentru motorul entry-level), standard fiind oferite tracțiune față și cutii de viteze manuale cu șase trepte. Pentru motorizările mai puternice, clienții vor putea specifica și transmisii DSG cu șapte trepte, precum și butonul rotativ Drive Mode Select pentru configurarea modului de lucru al tracțiunii.

O dotare inedită va fi sistemul LED “welcome light”, care iluminează zona din imediata apropiere a ușilor, proiectând numele și silueta modelului ATECA pe asfalt. Bordul afișează un layout simplu și elegant, din nou cu influențe de la Leon, majoritatea comenzilor importante fiind controlate prin intermediul touchscreen-ului de 8 inch al sistemului de infotainment.

Iar Ateca este doar începutul noii ere SUV pentru Seat, care plănuiește extinderea gamei cu alte două modele în următorii cinci ani. În 2018, modelului compact i se va alătura un crossover de clasă mică, bazat pe următoarea generație Ibiza, așteptată pe piață anul viitor. Ulterior, Seat ar putea oferi și o versiune cu 7 locuri a lui Ateca, identică până la nivel de detaliu cu Skoda Kodiak.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

12 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

13 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

20 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână