Masina Anului 2016 în România este Opel Astra. Compacta germană a fost desemnată regina țării cu un scor de 190 puncte, câștigând detașat ediția din acest an a celei importante competiții locale de profil.
Juriul format din 15 jurnaliști auto, printre care și trei reprezentanți ai revistei AutoExpert, a apreciat avansul celei de-a cincea generații Astra în materie de eficiență, confort și dinamică. Meritul îi revine noii platforme, grație căreia noul model este acum mult mai ușor și mai economic. O altă mare bilă albă a fost reprezentată de noua generație de motorizări turbo pe benzină de 1,0 și 1,4 litri cu puteri cuprinse între 105 și 150 CP şi preţuri ce pleacă de la 16.800 euro.
Prețul de pornire al noului Astra în 5 uși este de 15.600 euro, cu TVA, cotaţie aferentă versiunii Selection, în tandem cu propulsorul pe benzină aspirat de 1,4 litri și 100 CP.
Ajunsă la ediția cu numărul 17, Mașina Anului în România este o competiţie cu tradiţie, organizată de Asociația Presei Auto din România, fără întrerupere din 1998, primul model care a cucerit acest trofeu fiind Ford Focus.
Masina Anului 2016, Opel Astra, a primit nu mai puțin de 10 calificative maxime de 15 puncte, două notări de 11 puncte și două de 9 puncte, ceea ce se traduce printr-un total de 190 puncte. Ocupatul locului secund, noul Fiat Tipo, a primit 145 de puncte, cu doar 3 note maxime, în timp ce podiumul a fost întregit de Renault Kadjar cu 107 puncte, dar nicio notă maximă.
Opel nu se află la primul titlu Maşina Anului în România, chiar anul trecut, aceeaşi distincţie fiind primită de fratele mai mic al lui Astra, Corsa. Noua Astra are şanse reale şi la trofeul european suprem, Car of the Year, modelul german regăsindu-se pe lista celor şapte finaliste intrate în finala ediţiei 2016.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…
este foarta frumoasa masina. si am auzit numai lucruri bune despre ea.
Tucsonul a primit note prea mici, cred ca putea mai mult.