Opel se reinventează prin Adam

Cu noul model ADAM, Opel intră în segmentul „fashion” A cu un model urban şic. Opel ADAM combină designul îndrăzneţ şi puternic cu posibilităţile de personalizare aproape nelimitate, astfel încât fiecare model ADAM este complet unic.

Echipat cu tehnologii premium din segmentele superioare, inclusiv noul sistem infotainment care integrează smartphone-ul posesorului în autovehicul (Android şi Apple iOS), ADAM permite utilizarea în habitaclu a aplicaţiilor bazate pe internet.
Având o lungime de 3,7 metri (1,72 metri lăţime, fără oglinzi), acest model agil cu trei uşi este perfect adaptat pentru mediul urban. Opel ADAM poate transporta patru persoane, care se vor bucura de atmosfera specifică autovehiculelor din clasa premium şi de un spaţiu generos, neobişnuit pentru un autovehicul de dimensiuni mici.
Opel are deja un reprezentant în segmentul A, modelul Agila cu cinci locuri, care impresionează prin funcţiile sale practice. Noul model sportiv şi elegant ADAM se adresează clienţilor preocupaţi de tendinţele moderne, care caută un autovehicul în consonanţă cu stilul lor personal. Specialiştii estimează o creştere constantă pentru următorii ani în sub-segmentul lifestyle.
„Noul Opel ADAM oferă premise pentru o creştere a Opel şi suntem foarte mândri că autovehiculul nostru modern de mici dimensiuni aduce în segmentul său excelenţa inginieriei germane”, a declarat Karl-Friedrich Stracke, CEO  Opel. „De fapt, Opel ADAM este singurul autovehicul din segmentul A care va fi construit exclusiv în Germania. Suntem siguri că va avea parte de o primire călduroasă la Paris, acolo unde va fi lansat la nivel internaţional în luna septembrie.”
Opel ADAM va fi disponibil pentru început cu trei motoare pe benzină eficiente (1,2 litri şi 51 kW/70 cp, 1,4 litri şi 64 kW/87 cp şi 1,4 litri şi 74/100 cp) combinate cu o transmisie manuală cu cinci trepte de viteză. Toate sistemele de propulsie sunt disponibile cu pachetul ecoFLEX, inclusiv sistemul Start/Stop ce permite reducerea consumului de carburant.
Ulterior, modelul ADAM va fi prevăzut cu o nouă generaţie de motoare pe benzină de dimensiuni mici, prevăzute cu un turbocompresor şi sistem de injecţie directă pentru eficienţă şi  performanţă sporite. Noul motor va fi combinat cu o generaţie complet nouă de transmisii manuale cu şase trepte de viteză.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile