BMW și Mercedes-Benz fac echipă pentru a dezvolta împreună tehnologii pentru sisteme de rulare autonomă. Sistemele dezvoltate în cadrul parteneriatului vor ajunge pe piață în 2024.
Negocierile demarate la finele anului trecut s-au concretizat. Mercedes-Benz și BMW fac echipă pentru dezvoltarea unor tehnologii pentru sistemele de asistare a condusului. Parteneriatul vizează, în principal, reducerea costurilor de dezvoltare și producție.
Cei doi granzi din industria auto vor lucra împreună la tehnologii autonome pentru condusul pe autostradă și tehnologii pentru parcarea automată la nivelul de autonomie 4. Nu este o alianță exclusivă, așa că pe parcurs, și alte nume mari din industria auto sau din afara acesteia pot să apară în ecuație. Daimler și BMW anunță că vor fi primiți cu brațele deschise producători de echipamente originale și parteneri tehnologici.
Primele astfel de sisteme autonome vor echipa mașinile celor doi producători premium începând cu anul 2024. Fiecare constructor va implementa sistemele în mod independent, în propriile automobile de serie.
Peste 1.200 de specialiști din Centrul de Condus Autonom din Unterschleissheim, la 17 kilometri de Munchen, de la Centrul de Tehnologie Mercedes-Benz de la Sindelfingen și de la Centrul de Tehnologie și Testare Daimler de la Immendingen vor colabora în acest proiect.
Nu este primul parteneriat între Daimler și BMW. Cele două grupuri și-au unit forțele în domeniile car-sharing, parcări și încărcare a mașinilor electrice.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…