Astăzi vorbim foarte mult despre automobilele hibrid, dar puțini știu că ele au fost inventate acum 111 ani, de către Ferdinand Porsche.
Numele Porsche a fost asociat cu pionieratul automobilului, celebrul profesor Ferdinand Porsche fiind autorul a numeroase inovații în domeniul auto. Una dintre primele sale creații a fost vehiculul electric Lohner-Porsche, prezentat în 1900, la Expoziția Mondială de la Paris. La scurt timp, a urmat o altă premieră, un automobil cu câte un motor electric la fiecare roată, acesta fiind și primul automobil cu tracțiune integrală din istorie. Primul hibrid a fost proiectat tot de către Porsche, acesta adăugându-i vehiculului electric și o propulsie clasică, un motor cu ardere internă. Denumit Semper Vivus, vehiculul utiliza motorul termic pe post de generator, pentru a furniza energie motoarelor electrice încastrate în butucul roților, acesta încărcând și acumulatorii. Prin această soluție tehnică, Semper Vivus era capabil să parcurgă distanțe lungi, iar în toamna anului 1900 a fost înscris în cursa automobilistică Semmering-Bergrennen, ca să-și demonstreze calitățile. Pentru a ușura automobilul și a face loc motorului termic, Porsche a utilizat acumulatori mai mici decât în cazul primului vehicul electric, iar în mijlocul automobilului a instalat două motoare DeDion Bouton răcite cu apă, de 3,5 CP fiecare, ce antrenau două generatoare de 2,5 CP. Electricitatea generată de acestea era utilizată pentru alimentarea motoarelor electrice, iar surplusul încărca acumulatorii. În plus, prin inversarea polarității, generatoarele acționau ca demaroare pentru motoarele termice, renunțându-se la pornirea cu manivelă. Însă, principala provocare o reprezenta greutatea excesivă a lui Semper Vivus, de 1.200 kg, pneurile existente la acea vreme uzându-se foarte repede.
Citește pe Miss Auto povestea primului hibrid
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…