Noutati auto

Petru Văduva revine la conducerea Grupului Țiriac pentru al treilea său mandat

Petru Văduva revine la vârful structurii de management a Grupului Țiriac începând cu luna curentă. La 10 ani de la prima sa interacţiune cu familia Țiriac, acesta reia colaboararea cu holdingul ce înglobează în structura sa peste 40 de companii cu activităţi în domenii precum auto, financiar, imobiliar sau aviaţie.

Petru Văduva a lăsat una dintre cele mai puternice amprente asupra Grupului, după ce în anul 2009 a
preluat cârma activităţii afectate de criza economică. Abordarea sa strategica a avut un impact vizibil
pozitiv în modernizarea Grupului Țiriac.

Mandatele sale anterioare la conducerea Țiriac Holdings s-au desfăşurat în intervalele ianuarie 2009 –
iunie 2011 şi respectiv aprilie 2012 – mai 2013.

“Este o provocare pentru mine şi o oportunitate extraordinară să revin în Grupul Țiriac. Am încredere că
alături de echipa Țiriac Holdings voi duce activităţile companiilor la un nou nivel, în concordanţă cu
aşteptările pieţelor dinamice pe care acestea activează. Planific să mă implic activ în îmbunătăţirea
serviciilor pe care companiile le livrează. Consider că serviciile reprezintă un diferenţiator al Grupului
Țiriac care trebuie să atingă noi dimensiuni”, a declarat Petru Văduva.

Petru Văduva preia funcţia de CEO de la Dragoş Dinu care îşi încheie mandatul de patru ani în cadrul
Țiriac Holdings. Sub conducerea lui Dragoş Dinu a fost restructurată şi consolidată divizia auto a Grupului
Țiriac, în timp ce aria imobiliară a înregistrat progrese relevante prin dezvoltarea de noi proiecte.

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile