Noutati auto

Peugeot 408 facelift, model 2026

Peugeot 408 a primit un facelift optic și tehnic. Toate sistemele de propulsie sunt electrificate, a apărut o nouă culoare în gamă iar exteriorul și interiorul au fost ușor revizuite. 

Cel mai charismatic model al gamei Peugeot, 408, a fost împrospătat. La exterior, faceliftul aduce o nouă culoare, Flare Green, care își schimbă nuanța în funcție de lumină. Poate și mai important, semnătura luminoasă a fost retușată. Acum, emblema din față și elementele oblice din mască sunt iluminate, în timp ce în spate numele mărcii se aprinde la echipările GT și GT Exclusive. Astfel, 408 devine primul model Peugeot cu aceste caracteristici.

De asemenea, colții luminoși au fost înlocuiți cu gheare aprinse în faruri, după modelul noului 308, pe care l-am testat aici. Pe cele mai dotate două niveluri de echipare, farurile sunt de tip Matrix LED, iar pe restul full-LED. Masca, barele de protecție și jantele de 17, 19 și 20 de inchi sunt restilizate.

La interior au apărut tapițerii noi, diferitele elemente de la bord fiind confecționate din aluminiu, Alcantara și chiar piele Nappa. Și grafica panoului de instrumente a fost actualizată.

Există două tipuri de infotainment: i-Connect și i-Connect Advanced. Primul este standard pe nivelul de echipare Allure, al doilea – pe restul gamei. Ambele sunt compatibile cu Apple CarPlay și Android auto wireless, dar al doilea oferă și navi, ChatGPT și geolocație.

Peugeot 408 facelift: doar propulsoare electrificate

Toate sistemele de propulsie sunt electrificate. Cel de bază este un mild-spre-full hibrid cu motor de 1,2 l, care dezvoltă 145 CP și este cuplat la o cutie cu dublu ambreiaj și 6 trepte. Motorul electric poate mișca ocazional mașina, dar doar la sarcini foarte mici. Astfel, consumul mediu este scăzut, de 5,0 l/100 km.

Un pas mai sus descoperim hibridul plug-in, care dezvoltă 240 CP. Motorul pe benzină are 1,6 l și produce 180 CP, fiind completart de unul electric de 125 CP, cuplat la o baterie de 14,6 kWh. Aceasta se încarcă cu până la 7,4 kW la prizele AC. Puterea este transmisă la șosea printr-o cutie automată cu 7 trepte.

În sfârșit, există și o variantă electrică, de 213 CP, care beneficiază de o baterie NMC de 58,2 kWh. Aceasta se încarcă cu până la 120 kW, alimentarea 20-80% durând 30 min. Consumul mediu redus, de 14,7 kWh, permite atingerea unei autonomii de 456 km. Această variantă vine cu trei caracteristici noi: precondiționarea bateriei, alimentare a dispozitivelor externe V2L și conectivitate Plug & Charge la stațiile compatibile.

Peugeot 408 facelift va ajunge în România în vara anului 2026.

via Peugeot

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

22 de ore

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

22 de ore

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile