A fost o vreme când leul din Sochaux conducea ostilitățile în peisajul mașinilor sport cu prezență scenică. Acea vreme s-a întors.
Nu e prima oară când testez un RCZ și, cu toate acestea, nu am putut să mă abțin să mă plimb un sfert de oră în jurul lui înainte să pornesc la drum. M-aș putea scuza cu faptul că acest model este negru și cel pe care l-am condus anul trecut era alb, dar nu simt nevoia să o fac.
Poți să numeri pe degetele de la o mână mașinile care au trecut de pe planșa de desen direct pe podeaua showroom-ului, iar RCZ face parte din această categorie exclusivistă. Poate părea o comparație exagerată, dar ultima oară când am sucit atâtea capete într-o intersecție mă aflam într-unul dintre primele Audi R8 din România.
Din păcate pentru francez tot acest spectacol vizual se diluează odată ce deschizi portiera. Scaunele sport arată foarte bine, dar nici măcar ele nu pot compensa faptul că toată consola centrală a fost ridicată de pe un 308 banal, iar, la acest nivel de preț, scuzele se găsesc destul de greu.
Sub capotă se află obișnuitul 1.6 THP dezvoltat de PSA/BMW în versiunea high-power ce produce 200 CP. În funcție de modul în care operezi pedala de accelerație THP-ul reacționează fie liniar și confortabil, fie cu explozia tipică unui motor turbo. Spre deosebire de versiunile mai slabe (2.0 HDi și 1.6 THP 160 CP) acest RCZ primește o punte față modificată și frâne mai mari, amândouă premise pozitive odată ce se ivește primul viraj.
Cu o greutate mai mică pe puntea față versiunea pe benzină rezistă subvirării mai bine decât HDi-ul, iar zona de cuplu considerabil mai întinsă îți oferă posibilitatea de a stoarce motorul până la 6.500 rpm. Dacă îl compari cu un Megane RS, atunci nu vei fi impresionat, dar este indiscutabil primul Peugeot cu adevărat sportiv din ultima decadă.
La sfârșitul zilei, RCZ este genul de mașină căreia îi vei ierta toatele minusurile (interiorul este cam banal, bancheta cvasi-inexistenă, iar prețul nu este deloc mic) din simplul motiv că te face să te simți special. Și puteți să mă credeți, nu mai sunt multe mașini care reușesc această performanță în zilele noastre.
| Date tehnice: | Peugeot RCZ |
|---|---|
| Sasiu si caroserie | |
| Motorizare | 1.6 THP |
| Nr. usi/locuri | 2/4 |
| Masa proprie/totala [kg] | 1300/1780 |
| Dimensiuni si capacitati | |
| Lung/lat/inalt [mm] | 4285/1845/1360 |
| Ampatament | |
| Volum portbagaj [l] | 320 (640) |
| Motor si transmisie | |
| Tip motor | 1.6 THP |
| Combustibil | Benzina |
| Cilindree [cmc] | 1598 |
| Sistem alimentare | injectie directa+turbo |
| Putere max. [kW(CP)/rpm] | 147(200)/5500 |
| Cuplu max. [Nm/rpm] | 275/1700 |
| Cutie de viteze | Manuala/6 |
| Performante si consum | |
| Viteza maxima [km/h] | 235 |
| 0-100 km/h [s] | 7.6 |
| Consum urban/extra/mixt | 9.1/5.6/6.9 |
| Emisii CO2 [g/km] | 159 |
Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central.…
După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…
Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…
Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…