Industrie auto

Piața auto din Europa în 2020: scădere unică în istoria modernă

După un an dezastruos, dominat de restricții, vânzările auto în Europa au regresat cu 23,75%, totalizând aproape 12 milioane de unități livrate. Iată care a fost dinamica pe piața auto din Europa anul trecut.

Tocmai am trecut de cel mai dur an din istoria auto modernă. Scăderea cu 3,5 milioane de unități a vânzărilor a aruncat piața auto din Europa într-o situație fără precedent în acest secol. Scăderea de aproape 24% s-a oglindit pe fiecare piață de pe continent.

Cele mai importante trei piețe au înregistrat regrese uriașe: cea mai afectată a fost Spania (-32,3%), urmată de Marea Britanie (-29,4%), Italia (-27,9%), Franța (-25,5%) și Germania (-19,1%). Cel mai puțin afectată piață a fost Norvegia, cu un regres infim (-0,7%).

➡ Șeful ACEA estimează o creștere cu 10% a pieței în 2021 💡

Așa cum era de așteptat, cel mai puțin afectate segmente au fost crossover și SUV (-20,8%), iar asta le-a mărit cota de piață cu 1,9%, până la 40,2%. Sigur, creșterea cotei a fost în detrimentul celorlalte segmente, formate din sedanuri, hatch-uri, cabriolete și break-uri, care au pierdut, în medie, 25% din vânzările anului 2019. Astfel, au ajuns la o cotă de 54,1%, care stabilește un minim istoric.

MPV-urile (van-urile de persoane), care reprezentau o rasă în pericol de extincție, au mai încasat o lovitură. Vânzările acestora au regresat cu 39,2%, iar cota de piață a ajuns la 5,7% – un nou minim istoric.

Piața auto din Europa în 2020 – campionii

A câștigat, totuși, cineva? Da: cel mai mult au profitat electricele și hibrizii plug-in. Acestea au trecut, pentru prima dată, de pragul de 10% cotă de piață, atingând 11%. Electricele au acoperit 6,2% din totalul vânzărilor, în creștere de la 3,6% în 2019. Dinamica pieței indică o posibilă cotă cumulată EV – PHEV de peste 20% în 2021.

Legat de mărci, podiumul s-a modificat. Volkswagen și-a menținut poziția de lider, cu o cotă de piață neschimbată, de 11,2%. Ca și în 2019, nemții sunt urmați de Renault, în creștere de la 6,8 la 6,9%. Surpriza vine de la poziția a treia, ocupată în 2020 de Peugeot (cotă de 6,3%). Împreună cu locul 4, Mercedes-Benz (tot 6,3%), francezii au aruncat Ford pe locul 5, de pe 3 în 2019 (5,9%).

via carsalesbase

foto deschidere: energepic.com from Pexels

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile