Noutati auto

ACAROM: Piața auto s-a majorat cu 26,9% în primele cinci luni din acest an

Raportul DRPCIV privind înmatriculările de autoturisme noi în luna mai, citat de ACAROM,  arată o majorare cu 33,76% față de aceeași lună a anului trecut.

Raportul lunar al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citat de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), arată că în luna mai a acestui an au fost înmatriculate 13.641 de autoturisme noi, în creștere cu 33,76% față de luna similară din 2022.

În total, în primele cinci luni din 2023 au intrat în circulație 60.472 de autoturisme noi, cu 26,9% mai multe față de cele 47.645 unități înmatriculate în perioada ianuarie – mai 2022.

Conform datelor ACAROM și DRPCIV, cea mai căutată marcă auto din România rămâne, așa cum era de așteptat, Dacia, cu 20.706 unități înmatriculate în primele cinci luni din 2023. Pe locul secund se află Renault, cu 4.767 unități, iar poziția a treia este ocupată de Hyundai, cu 4.008 unități.

Pe locurile următoare în preferințele românilor care cumpără autoturisme noi se află, în ordine, Skoda (3.955 unități), Toyota (3.897 unități), Volkswagen (3.690 unității), Ford (2.957 unități), Mercedes-Benz (2.151 unități), BMW (1.956 unități) și Suzuki (1.740 unități).

Conform ACAROM, „în ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, volumul acestora a atins în mai 2023 valoarea de 27.543 unități, în scădere de 8.4% față de mai 2022”.

Datele cumulate pentru primele cinci luni din acest an arată că înmatriculările de autoturisme second-hand au înregistrat o scădere de 6.86%, de la 135.275 unități în perioada ianuarie – mai 2022 până la 98.453 unități în aceeași perioadă din 2023.

– ACAROM: Piața auto a crescut cu 6,7% în 2022
– APIA: Cota de piață a mașinilor electrice a urcat, în România, la 8,6%

Robert Stan

Leave a Comment

*

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

22 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile

Super-test de consum și autonomie în România: 13 hibride plug-in

  Un super-test comaprativ cu hibride plug-in atât de complex n-a mai fost realizat de…

o săptămână