Pieton ucis de o mașină autonomă a companiei Uber

Gigantul Uber este implicat într-un scandal uriaș. Una dintre mașinile sale autonome a lovit mortal un pieton în orașul Tempe din Arizona, Statele Unite. Compania și-a suspendat de urgență programul de testare a sistemelor autonome.

Vehiculul Uber, un Volvo XC90 se afla în modul autonom de rulare, dar un operator se afla pe scaunul șoferului. Mașina a lovit un pieton care traversa strada printr-un loc nepermis. Victima, o femeie de 49 de ani care mergea pe lângă bicicletă pe carosabil în momentul impactului, a fost spitalizată și s-a stins din viață câteva ore mai târziu, din cauza rănilor suferite. Accidentul a avut loc la 10 seara, iar primele cercetări arată că sistemul de rulare autonomă nu a detectat pietonul din cauza întunericului.

“Suntem alături de familia victimei. Cooperăm cu autoritățile locale care investighează accidentul”, a anunțat purtătorul de cuvânt al companiei.

În aceeași zi, Uber a decis suspendarea programului de testare a tehnologiilor autonome în Tempe, Pittsburgh, Toronto și San Francisco. Mașina în cauză a fost predată autorităților.

Accidentul a fost primul accident fatal în care o mașină autonomă a lovit un pieton. Primul incident în care a fost implicată o mașină autonomă și care s-a soldat cu o victimă a fost în 2016. Șoferul unei Tesla Model S și-a pierdut atunci viața, când sistemul “Autopilot” nu a reușit să detecteze un camion cu remorcă într-o intersecție.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

5 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână