Infrastructură

Podul de piatră s-a dărâmat. Un pod din Moldova s-a surpat la 5 zile de la inaugurare

Podul provizoriu de la Milisăuți, care face legătura între Rădăuți și Suceava, s-a surpat la mai puțin cinci zile de la inaugurare. Autoritățile au permis accesul pe pod începând cu joia trecută, dar se văd acum nevoite să închidă și construcția provizorie.

Podul fusese construit pentru a înlocui pasajul de trecere afectat de inundațiile din ultima perioadă, care era închis de mai bine de trei săptămâni. Autoritățile deschiseseră noua consrucție pentru a le permite localnicilor și celor care călătoresc în zonă să ajungă de la Suceava la Rădăuți și invers, fără a mai fi nevoiți să ocolească zeci de kilometric, anunță Adevărul.

Sursă foto: Adevărul.ro

Dar podul nou a rezistat doar cinci zile. Acesta s-a surpat, iar trecerea este din nou blocată, ceea ce îi obligă pe șoferi în zonă să ocolească din nou. Localnicii sunt furioși pentru că autoritățile nu le pot asigura accesul facil către casele lor.

Podul provizoriu fusese dat în circulație joi, 19 iulie. Acesta fusese construit în parteneriat cu operatori privați, iar suma alocată construcției a fost de aproximativ 50.000 de lei. 20 de tuburi de beton și un strat de balast au fost folosite la realizarea podului pe care puteau circula autovehicule de maxim 3,5 tone. Reabilitarea drumului DN 2H rămâne însă, sub semnul întrebării.

Sursă foto: Adevărul.ro

 

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

14 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

15 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

22 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână