Zarurile au fost aruncate. Mercedes a stabilit deja strategia pentru anul viitor. Avem lista cu toate premierele Mercedes-Benz, pe care producătorul auto premium intenționează să le prezinte în 2019.
Am văzut deja Clasa B, prezentat luna trecută, am făcut cunoștință cu EQC, primul membru al familiei electrice EQ, dar și cu van-ul electric eSprinter, toate fiind programate să ajungă în showroom-urile din lumea întreagă în 2019. Sunt în curs de dezvoltare și alte modele. CLA și CLA Shooting Brake, acoperite de prelate în reprezentarea fotografică a strategiei companiei, vor ajunge pe piață tot anul viitor.
Planul include și noul GLC, alături de versiunea sa coupe, programate să fie supuse unei modernizări la mijlocul ciclului de viață. Nava amiral a companiei, SUV-ul GLS, este, de asemenea, o parte important a strategiei, pentru că Mercedes intenționează să-i asigure un look nou, modern, și tehnologie de ultimă oră, pentru a-l trimite în lupta cu BMW X7, prezentat luna aceasta de rivalii bavarezi.
Lista menționează și prezența celei de-a 8-a mașini compacte a companiei. Cel mai probabil, mențiunea face referire la viitorul GLB, surprins recent în teste. GLB va veni pe lume sub forma unui crossover cu 7 locuri, cu proporții angulare, cu design împrumutat de la Clasa G, dar care va fi, mai degrabă, un înlocuitor pentru GLK.
Și Clasa V în versiune facelift este programată pentru 2019, la patru ani de la momentul lansării noii generații.
Marele absent al anului viitor este GLA, ceea ce înseamnă că Mercedes are nevoie de mai mult timp pentru a dezvolta o nouă generație a crossover-ului său entry-level.
Și brand-ul smart este prezent, cu mențiunea “upgraded” (“modernizat”). Astfel, versiunea “modernizată” își va face apariția spre finalul anului viitor. Cel mai mic membru din gama companiei va deveni exclusiv electric până în 2020.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…