Preturi Opel Mokka X in Romania: Cat costa noul SUV german

Preturi Opel Mokka X. Facelift-ul substanțial primit de SUV-ul mărcii din Russelsheim, acompaniat de un interior nou și de motoare turbo, a ajuns in Romania.

Crossoverul Opel poate fi achiziționat în trei niveluri de echipare (Selection, Enjoy, Innovation), începând de la 15.730 euro cu TVA. Prețul este valabil pentru motorizarea de bază, unitatea aspirată de 1,6 litri și 115 CP, alimentată cu benzină, singura din gamă asociată unei cutii de viteze manuale cu cinci trepte și echipării Selection.

Pentru cei care doresc mai multă putere, Opel oferă și un turbo modern de 1,4 litri și 140 CP, disponibil de la 18.270 euro. În combinație cu tracțiunea integrală și cutia manuală cu șase trepte acesta va scoate din buzunarele viitorilor clienți 20.340 euro, în timp ce pentru varianta cu cutie automată (doar tracțiune față), nota de plată este de 19.400 euro. Modelul de top este animat de un turbo de 1,4 litri și 152 CP cu injecție directă și patru cilindri, preluat de la Astra. Acesta pleacă de la 21.970 euro și va putea fi specificat doar cu tracțiune integrală și transmisia automată cu șase trepte.

Cel mai ieftin Mokka X diesel are 1,6 litri, 110 CP și costă 19.660 euro cu TVA, în echiparea medie Enjoy. Cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte, Mokka X 1.6 CDTi 110 vine cu tracțiune pe roțile din față și emite doar 99 g CO2/km. Dieselul de vârf are aceeași cilindree și dezvoltă 136 CP, socotelile pentru această variantă pornind de la 20.240 euro. Pentru cutia automată cu șase trepte se plătesc în plus 1.050 euro.

Echiparea de serie include aer condiționat, senzor lumină, tempomat, închidere centralizată cu telecomandă, scaun șofer reglabil pe înălțime, jante tablă de 16 inch. Versiunea Enjoy oferă volan îmbrăcat în piele, geamuri electrice spate, radio BT300, jante de aliaj pe 17 inci, Modelul de top Innovation vine cu aer condiționat automat, jante de 18 inch, scaun șofer reglabil electric pe înălțime, sistem de asistență Opel OnStar și Radio R 4.0 IntelliLink cu touchscreen de 7 inch. Pentru 930 de euro în plus, clientul poate opta pentru varianta superioară Navi RF900 IntelliLink cu display de 8 inch.

La nivel estetic, Mokka X se delimitează evident de modelul actual. Meritul revine noii părți frontale, ce imită agresivitatea pregnantă a noii generații Astra, cu un set de blocuri optice angulare și semnătura luminoasă „bumerang”, tradițională deja în limbajul de design Opel. Farurile adaptive Adaptive Forward Lighting cu tehnologie LED, fază lungă inteligentă și cameră video pentru detecția semnelor de circulație își fac, de asemenea, debutul în gama Mokka, fiind oferite opțional pentru 1.100 euro.

Cu adevărat profunde sunt schimbările aplicate interiorului. Mokka X vine cu o planșă de bord complet nouă, puternic inspirată de cea prezentă pe Astra. Adio, butoane confuze! Layout-ul și ergonomia vor fi similare – mult simplificate, Opel integrând, de asemenea, noua generație de sisteme de infotainment IntelliLink cu touchscreen de 8 inch și compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto pentru telefoanele inteligente de ultimă generație.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile