Preturi Toyota C-HR in Romania. Inspirați de succesul lui Juke, japonezii de la Toyota revin în segmentul crossoverelor de clasă mică cu C-HR, model cu design inedit și alură de coupe.
Prețurile pornesc de la 19.560 euro cu TVA inclus, cotație valabilă pentru motorul turbo de 1,2 litri și 115 CP, cu tracțiune față și cutie manuală. Echipat cu tracțiune integrală și cutie CVT, același model costă 27.910 euro, în nivelul mediu, C-ULT. Doar pentru transmisia CVT se plătesc 3.240 euro.
La vârful gamei va sta o variantă hibridă de 122 CP (motor termic de 1,8 litri și motor electric – același sistem HSD prezent și pe noul Prius) și emisii de 90 g CO2/km. Prețurile pleacă de la 24.120 de euro cu TVA, în combinație cu nivelul de echipare C-Enter. Modelul de top C-LASSY LED costă 29.760 euro.
C-HR preia platforma modulară TNGA, în varianta cu suspensie spate multilink, producția noului crossover urmând să fie asigurată de fabrica Toyota de la Bursa, Turcia.
Toyota a ales calea unui design necovențional, cu o alură de coupe și linii angulare puternice. Lungimea de 4.350 mm și ampatamentul de 2.640 mm se înscriu în eșalonul superior al segmentului, gabaritul fiind, mai degrabă, similar unui Nissan Qashqai.
La interior, Toyota C-HR vine cu un bord asimetric, cu linii simple, dar dinamice și stil minimalist. Inginerii japonezi au încercat să renunțe, pe cât posibil, la butoanele de pe consola centrală, grupând comenzile fie pe ecranul tactil de 8 inci, fie pe volanul multifuncțional. Linia ornamentală albastră creează continuitate și armonie, întinzându-se până pe panourile ușilor și simbolizând latura ecologică a motorului hibrid.
| Nr. Crt | Nivel de echipare | Motorizare | Transmisie | Tractiune | Pret [euro cu TVA] |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | C-ITY | 1.2 L – 115 CP | Manuala, 6 trepte | 4×2 | 19.560 |
| 2 | C-ENTER | 1.2 L – 115 CP | Manuala, 6 trepte | 4×2 | 21.369 |
| 3 | C-ENTER | 1.2 L – 115 CP | CVT | 4×2 | 22.800 |
| 4 | C-ENTER | 1.8 HSD – 122 CP | CVT | 4×2 | 24.120 |
| 5 | C-ULT | 1.2 L – 115 CP | CVT | 4×2 | 26.110 |
| 6 | C-ULT | 1.8 HSD – 122 CP | CVT | 4×2 | 27.760 |
| 7 | C-ULT | 1.2 L – 115 CP | CVT | 4×4 | 27.910 |
| 8 | C-LASSY | 1.2 L – 115 CP | CVT | 4×2 | 27.660 |
| 9 | C-LASSY | 1.2 L – 115 CP | CVT | 4×4 | 29.460 |
| 10 | C-LASSY | 1.8 HSD – 122 CP | CVT | 4×2 | 29.040 |
| 11 | C-LASSY (LED) | 1.2 L – 115 CP | CVT | 4×4 | 30.180 |
| 12 | C-LASSY (LED) | 1.8 HSD – 122 CP | CVT | 4×2 | 29.760 |
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…