Noutati auto

Primul SUV turcesc electric, Togg – iată tot ce știm până acum

Inaugurarea fabricii în care va fi produs primul SUV turcesc electric avut loc pe 29 octombrie. Aceasta se află în districtul Gemlik din provincia industrială Bursa. Prima mașină a ieșit de pe linia de asamblare în cadrul unei ceremonii la care a participat președintele Recep Tayyip Erdoğan.

Primul comunicat de presă al companiei turce dădea drept capacitate de producție a uzinei 100.000 de unități anual. Dar, cum în prima parte va fi produs un singur model, compania își propune 20.000 de exemplare anual.

“Aceasta este o investiție de tip Green-Field. Din punct de vedere tehnic, nu este posibil ca uzina să ajungă la o capacitate de 100.000 într-o perioadă scurtă. De fapt, nu poți avea capacitatea de 100.000 cu un singur model. Prin urmare, planul nostru pentru anul viitor este de a produce aproximativ 20.000 de vehicule”, a declarat CEO-ul Togg, Gürcan Karakaș.

”Am demarat studii pentru a identifica piețele de export, în special țări din Europa. Dar este prea devreme pentru a detalia. Vom face anunțul în curând. Pentru exporturi, am stabilit un interval de timp de 15-18 luni”, a mai spus Karakas.

“Vom oferi aceste servicii în șapte regiuni, în aproximativ 20 de locații, iar pentru aceste servicii vor fi utilizate și vehicule de service mobile.”

SUV-ul va fi comandat masiv de organizațiile din Turcia

Precomenzile pentru primul SUV turcesc electric de segment C vor fi deschise în februarie. Mai multe asociații din Turcia intenționează să comande flote importante.

“Am comunicat cererea noastră de a cumpăra inițial 5000 de unități. Dacă ni se va rezerva mai o cotă mai mare, acest număr ar putea ajunge la 10.000. Suntem mândri de acest proiect”, a declarat Orhan Aydın, președintele Asociației oamenilor de afaceri Anatolian Lions (ASKON).

Camera de Comerț din Istanbul (İTO) plănuiește, de asemenea, să cumpere mașini Togg, dar încă nu s-a decis câte, a declarat Șekib Avdagiç, președintele acesteia.

“Vrem vehicule Togg pentru İTO și pentru toate entitățile afiliate İTO, cum ar fi Techno Park Istanbul, Universitatea de Comerț din Istanbul și Istanbul World Trade Center”, a precizat acesta.

Peste 50% din materiale provin din Turcia. În viitorii ani, procentajul va crește la 65%.

“Ne va ajuta să ajungem la venituri din exporturi de 40 de miliarde de dolari. Aproximativ 30 de companii dintr-o zonă de industrie organizată locală vor începe producția pentru Togg”, a declarat İbrahim Burkay, președintele Camerei de Comerț și Industrie din Bursa.

Primul SUV turcesc electric, pe piață din 2023

Primele exemplare Togg vor fi livrate în Turcia în martie, anul viitor. Prețurile vor fi, probabil, dezvăluite în februarie. Totuși, presa turcească vehiculează un preț de pornire de aproximativ 48-49.000 euro. Modelul va fi vândut, în principal, on-line. Cu toate acestea, 19 “centre de experiență” vor fi deschise pentru potențialii cumpărători.

Nu se cunosc date exacte, dar Togg a anunțat anterior două versiuni. Prima cu un singur motor, de 200 CP, a doua cu două motoare, AWD, de 400 CP. Se presupune că versiunea RWD va accelera până la 100 km/h în 7,6 secunde. AWD-ul ar putea accelera în 4,8. Vor exista două opțiuni de baterii. Cea mică va oferi o autonomie de 300 km. Cea mare – 500 km.

La inaugurare, Erdoğan a anunțat că s-a ajuns la un acord cu o companie de top din lume pentru a produce bateriile litiu-ion pentru modelele Togg în Turcia.

“În curând vom da startul lucrărilor pentru fabrica de baterii. Aceasta va fi construită pe un teren de 609.000 de metri pătrați chiar lângă uzina Togg”, a declarat el.

via Togg

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

22 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

22 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână