Noutati auto

Primul teaser cu noua Mazda 3

Puritatea liniilor viitoarei Mazda3 este inclusiv rezultatul studiilor aerodinamice intense, menite să pună umărul la creșterea eficienței viitorului motor Skyactiv X.

Nu încape îndoială că Mazda a dezvoltat cu o grijă extremă motorul pe benzină Skyactiv X, care va lucra sub capota celei de-a patra generații a compactei japoneze. Însă, probabil, designul viitoarei generații va ”lua fața” oricărei tehnologii, pentru că inginerii niponi vor duce la extrem filosofia ”kodo design”: liniile deja simple, elegante ale actualei generații vor fi și mai mult reduse, păstrând doar esențialul la un nivel imposibil de găsit la concurenți. Cel puțin, asta se va întâmpla dacă versiunea de serie va păstra caracteristicile conceptului Kai prezentat în premieră la Salonul Auto din Tokyo.

Bazându-ne pe experiențele anterioare cu modelele Mazda, ne așteptăm ca versiunea de producție să păstreze liniile conceptului și să arate asemănător cu cea figurată în imaginile noastre. Proporțiile caroseriei vor fi izbitoare, începând cu calandrul vertical, capota lungă și simplă, cabina deplasată spre spate, posteriorul foarte rotunjit și panourile tensionate, care se întind pe întreaga suprafață laterală a caroseriei.

Și se pare că așteptările noastre sunt confirmate. A apărut primul teaser cu noua Mazda 3 și la o primă analiză viitorul model e destul de aproape de conceptul Kai. O altă surpriză – se pare că data lansării a fost reprogramată și vom vedea noua Mazda 3 chiar în luna noiembrie a acestui an și nu anul viitor așa cum se credea inițial!

Iată primul teaser cu noua Mazda 3!

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

2 ore

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

3 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

3 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

4 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

4 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

4 zile