Tesla a întrerupt temporar producția pentru Model 3, așa că nicio mașină nu a fost construită în perioada 20-24 februarie. Compania susține că decizia a fost luată în vederea modernizării echipamentelor pentru îmbunătățirea automatizării și pentru creșterea producției.
Pauza s-a luat atât la uzina din Fremont, din California, cât și la Gigafactory 1 din Reno, Nevada, iar reprezentanții celor două centre de producție susțin că astfel de pauze vor mai surveni pe parcursul anului, deși producția pentru Model 3 este în urmă.
Luna trecută, Tesla a anunțat că intenționează să ajungă la cifre de producție de 2.500 de unități construite lunar până la finele primului trimestru și la 5.000 de unități până la sfârșitul celui de-al doilea. Pentru a se conforma, constructorul auto ar fi luat cu împrumut un număr mare de angajați de la Panasonic, partenerul pentru construirea acumulutorilor.
Doar 220 de mașini Model 3 a produs Tesla în perioada iulie-septembrie 2017. În ultimele trei luni ale anului trecut, compania a întâmpinat din nou dificultăți mari. Doar 1.542 de exemplare Model 3 au ieșit de pe porțile uzinei. Sunt cifre mult mai mari în contul Model S și Model X, care ajung împreună la 28.425 de bucăți.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…