Cel mai aşteptat proces din domeniul tehnologiei, de la Apple vs Samsung, a început în California, la San Francisco. Ostilităţile au început puternic luni, în bătălia dintre Waymo, filială Google, şi Uber. Waymo acuză Uber de furt de tehnologie în domeniul maşinilor autonome şi pretinde despăgubiri de 1- 2 miliarde de dolari.
Fostul CEO al Uber, Travis Kalanick, a fost învinuit direct chiar din primele minute ale audierilor, de către avocatul companiei Waymo. Travis “a luat decizia de a înşela”, a spus acesta, care a adus, drept dovezi, extrase de e-mailuri şi SMS . Potrivit avocatului, Uber şi-a dat seama că a fost “incapabil să recupereze” întârzierile din zona conducerii autonome, unde Waymo lucra din 2009, şi “i-a luat o parte din tehnologii”.
Waymo îl acuză pe unul dintre foştii săi ingineri, Anthony Levandowski – care este dat în judecată în alt proces – că a furat, la sfârşitul anului 2015, mii de documente confidenţiale de la angajatorului său privind tehnologiile de conducere autonomă, înainte de a-şi înfiinţa propriul startup, Otto. Acesta a fost, de curând, cumpărat de Uber.
“Nu există o conspiraţie aici, nu are sens”, a declarat Bill Carmody, avocatul companiei Uber, care şi-a construit apărarea pe faptul că documentele incriminate nu conţineau “secrete comerciale”. Acesta a citat şi un e-mail intern din Google, în care se specifica faptul că documentele erau “atât de nesemnificative” încât era luată în considerare posibilitatea de a fi eliminate din infrastructura IT a companiei.
Procesul ar putea dura 2-3 săptămâni.
Miza este ridicată pentru ambele companii, deoarece autoturismul autonom este considerat viitorul transportului. Ca multe altele, cele două companii investesc foarte mult în aceste tehnologii îşi asigură serviciile celor mai buni ingineri din Silicon Valley.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…