Programul Rabla 2017: Banii vor fi accesați din iulie-august

Fondurile pentru Programul Rabla 2017 ar putea fi accesate în iulie-august, urmând ca acestea să fie suplimentate ulterior, a anunțat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

“Sper ca perioada în care românii să meargă să acceseze acest program să fie extrem de rapidă și poate că undeva în sfârșitul lui iulie, începutul lui august banii să fie deja accesați și poate că o să identificăm alți bani pentru o suplimentare așa cum am făcut în 2015”, explică Gavrilescu.

Bugetul alocat pentru acest an în cadrul programului ‘Rabla’ se situează la 180 de milioane de lei. Declarațiile ministrului se referă la termenul de accesare a fondurilor de către dealeri. Pentru clienți programul va demara, însă, mai devreme, în perioada deja anunțată, 5-10 mai, Grațiela Gavrilescu declarând pentru Agerpres că semnat și trimis la Monitorul Oficial pentru publicare ordinul pentru programul Rabla.

“Ieri (luni – n.r.) am semnat ordinele de ministru și le-am trimis la Monitorul Oficial să poată să fie publicate astfel încât AFM (Administrația Fondului pentru Mediu — n.r.) să poată, începând de astăzi, să treacă la lista de acreditare a dealerilor. Eu preconizez undeva în perioada 5 și 10 mai să putem deja să dăm drumul la programul “Rabla”, în sensul că persoanele fizice și juridice care doresc să-și achiziționeze un autovehicul nou să poată să acceseze electronic acest program”, a arătat Grațiela Gavrilescu.

Anul acesta, prima de casare va fi tot de 6.500 de lei, la care se poate adauga un ecobonus de 1.000 de lei pentru masinile care au emisii pana in 98 de grame CO2 si inca un ecobonus de 1.500 de lei pentru masinile hibrid. Începând cu ediția 2017 a Programului Rabla Plus, apare, însă, și o condiție esențială pentru ca prima să poate fi accesată, eligibile fiind doar modelele care emit mai puțin de 130 grame de dioxid de carbon pe kilometru.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

22 de ore

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

22 de ore

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

6 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

6 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână