Programul Rabla începe pe 24 aprilie. CE NOUTĂȚI ADUCE

Programul Rabla 2017 începe oficial pe 24 aprilie. Anunțul a fost făcut fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin, la conferința de predare a mandatului.

Ediția din acest an a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, celebrul Program Rabla, va demara, astfel, la termen, odată cu încheierea perioadei de dezbatere publică a ghidurilor de aplicare elaborate de AFM (Asociația Fondului de Mediu).

Condițiile sunt cele anunțate deja, fiind introduse în premieră limite de emisii pentru mașinile achiziționate în Program, dar și măsuri pozitive precum bonusurile mai consistente acordate vehiculelor hibride sau electrice, prin intermediul ramurii Rabla Plus a programului din 2017. Începând de anul trecut, Programul „Rabla” a fost împărțit în două ramuri, „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, prin extensia Rabla Plus, persoanele fizice şi companiile beneficiind de un eco-tichet pentru achiziţia de maşini hibride sau electrice.

În 2017, valoarea primei de casare pentru Programul „Rabla” clasic va rămâne de 6.500 de lei. Începând cu ediția 2017 a Programului Rabla Plus, apare, însă, și o condiție esențială pentru ca prima să poate fi accesată. Astfel, anul acesta, bonusul va fi acordat doar pentru modelele care emit mai puțin de 130 grame de dioxid de carbon pe kilometru. Limitarea face parte din noua strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 – 2019), anul viitor limita urmând să fie redusă până la 120 grame, respectiv până la 110 grame, în 2019.

La prima de casare de bază se poate adăuga un ecobonus de 1.500 de lei astfel:

  • în anul 2017, autovehicul nou este echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.
  • în anul 2018, maşină nouă este echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.
  • în anul 2019, autovehicul nou este echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcţionare mixt.

Pe de altă parte, în cazul achiziţiei unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, valoarea ecobonusului va fi de 2.500 de lei.

Programul Rabla Plus va aduce în acest an o noutate importantă, prima pentru cumpărarea de mașini electrice urmând să fie dublată. Astfel, valoarea primei destinată exclusiv achiziției de modele cu emisii zero va urca până la 10.000 euro. De asemenea, tot din acest an, ecobonusul pentru cumpărarea unei mașini cu propulsie hibridă de tip plug-in urcă la 20.000 lei, echivalentul a 4.400 euro. Pentru a fi eligibile, însă, modelele cumpărate prin intermediul Programului Rabla nu trebuie să depășească pragul de 50 g CO2/km.

Interesant este că, pentru a beneficia de ecobonusul aferent programului Rabla Plus, cumpărătorul nu este obligat să caseze o mașină veche. În plus, reducerea de 4.400 euro (10.000 euro pentru mașini electrice) poate fi cumulată și cu voucherul de 6.500 lei oferit în cadrul programului Rabla Clasic, dacă se casează și un automobil vechi. La prima de casare se adaugă și un bonus suplimentar de 1.500 lei, pentru vehiculele care emit mai puțin de 98 g CO2/km. În final, reducerea maximă de care poate beneficia un client de mașină plug-in hibridă eligibilă poate ajunge la circa 6.000 euro.

În ceea ce privește fondurile destinate Programului Rabla, în acest an Guvernul va aloca maxim 180 milioane de lei pentru programul dedicat achiziției de mașini convenționale, respectiv 90 milioane pentru cele cu emisii zero.

Cristi Stefan

  • Au vazut ca n-au bani pentru promisiuni, si i-a gasit grija pentru praguri de noxe, ca sa nu mai dea 6500 lei decat unora care se incadreaza.

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

3 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

3 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

4 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

4 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

4 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

5 zile