Project Neptune este submarinul de lux de la Aston Martin, realizat în colaborare cu Triton Submarine din Florida, care se poate scufunda până la 500 de metri.
Submarinul are la bază modelul cu trei locuri 1650 3/LP de la Triton, dar va primi un design tipic constructorului britanic și mai multă putere, fiind de patru ori mai rapid ca originalul care îl inspiră. Acesta oferă o vedere de 360 de grade grație construcției sale sferice.
Project Neptune vine cu interior conceput de Aston Martin și exterior personalizat. Clienții pot opta pentru una dintre cele trei linii de design disponibile, create de divizia de personalizare a companiei.
“Interiorul lui Project Neptune a fost o provocare uriașă pentru noi”, spune șeful diviziei de creație, Marek Reichman. „Spre deosebire de o mașină sport, în care interioarele sunt instalate înainte de montarea portierelor, tot ce vedeți la interior va fi coborât prin trapa superioară și asamblat în sferă.”
O provocare a fost și pentru departamentul tehnic. Șeful diviziei, John Ramsay declară: “Munca pe care am desfășurat-o împreună la exteriorul submarinului mă mulțumește în mod deosebit. Sunt foarte mândru de ce am realizat din acril și iridiu. Prototipul arată incredibil, fiind simultan funcțional și frumos.”
Project Neptune nu este primul mijloc de transport acvatic de la Aston Martin. În 2016, constructorul auto a realizat AM37, o ambarcațiune de viteză cu o lungime de 37 de picioare. Pentru o atrage o clientelă cât mai variată, Aston Martin a construit apartamente la Miami și a relansat recent brand-ul Lagonda.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…