Rabla şi Rabla Plus demarează vineri, 12 aprilie 2019

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile din 2019, demarează vineri, 12 aprilie, o dată cu începerea înscrierilor. Fondurile necesare prevăzute în buget însumează 350 de milioane de lei.

Şi în acest an, prima de casare este de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine eco-tichetul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% electrice.

“Le spun tuturor românilor că de vineri, din data de 12 aprilie, se pot deja înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le doresc succes să-şi cumpere o maşină nouă. Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, pentru aproximativ 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi”, a subliniat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Aceasta a reamintit anul trecut a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care instituţiile statului, indiferent că sunt autorităţi publice locale, agenţii, ministere, pot cumpăra maşini nepoluante, în condiţiile în care plafonul de achiziţii a fost ridicat de la 18.000 euro la 30.000 euro.

 

Citeşte articolul integral pe www.floteauto.ro

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile