Range Rover hibrid special pentru Regina Marii Britanii

Dacă Papa a renunțat la serviciile fidele ale celor de la Mercedes-Benz pentru papamobilul său și a ales mai nou un Hyundai pentru a îndeplini aceste sarcini, Casa Regală a Marii Britanii e mult mai statornică: ei folosesc modele produse de Land Rover încă din 1953.

De altfel, Regina este recunoscută pentru faptul că îi place să conducă și, deși nu îi este permis s-o facă pe drumurile publice (nu pentru că n-are carnet, ci pentru că e Regină), se știe că are un Land Rover Defender pe care-l mai scoate pe coclaurile domeniului regal.

În cadrul unei vizite oficiale în Cardiff, însă, Regina Elizabeth a doua s-a deplasat cu un Range Rover creat de departamentul Jaguar Land Rover Special Vehicles Operations. Este vorba despre un Range Rover cu ampatament lung și cu propulsie hibridă căruia i-a fost îndepărtat plafonul în partea din spate, astfel încât Alteța Regală să poată sta în picioare în timp ce face cu mâna supușilor săi.

Acest Range Rover este al patrulea vehicul destinat Casei Regale produs de Land Rover, primul datând din 1953 și fiind un Land Rover Series 1. Compania britanică are contracte de exclusivitate nu doar cu Regina Mamă, ci și cu Alteța Sa Ducele de Edinburgh și Alteța Sa Prințul de Wales (nu sunt familiar cu titulaturile, deci dacă nu am nimerit-o cu folosirea majusculelor, îmi cer scuze și sper că voi di scutit de temniță).

 

Vlad Mitrache

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

9 minute

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

23 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

23 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână