Antonio Filosa, noul CEO al grupului Stellantis, consideră că vor fi necesare mai multe „decizii dificile” pentru redresarea companiei care se așteaptă la venituri nete mai mari și o marjă de profit operațional cu o singură cifră în a doua jumătate a lui 2025.
Conform oficialilor Stellantis – grup care include mărci precum Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Fiat, Jeep, Lancia, Leapmotor International, Maserati, Opel sau Peugeot – previziunile pentru a doua jumătate a anului se bazează pe taxele (inclusiv cele americane) aflate în vigoare înainte de 1 august 2025. În acest context, este așteptat un impact tarifar total pentru 2025 de aproximativ 1,5 miliarde de euro, inclusiv 300 de milioane de euro înregistrate în prima jumătate a anului.
Grupul precede, de asemenea, o îmbunătățire a fluxului de numerar liber în a doua jumătate a anului, comparativ cu primele șase luni, când a cheltuit trei miliarde de euro.
„Noua noastră echipă de conducere, deși realistă în ceea ce privește provocările, va continua să ia deciziile dificile necesare pentru a restabili creșterea profitabilă și a îmbunătăți semnificativ rezultatele”, a declarat Antonio Filosa.
Managerul italian, un veteran al companiei, a fost numit CEO al Stellantis în luna mai, după ce performanțele dezastruoase pe piața crucială din SUA în 2024 au forțat demiterea în decembrie a fostului șef Carlos Tavares.
În aprilie, Stellantis și-a retras previziunile privind o redresare moderată în acest an, după o scădere a profitului în 2024, invocând un scenariu comercial în evoluție și impactul incert al taxelor americane.
Pentru prima jumătate a anului grupul Stellantis a confirmat în mare măsură cifrele preliminare anunțate săptămâna trecută. Acestea includ o scădere cu 13% a veniturilor nete, până la 74,3 miliarde de euro, o marjă de profit operațional ajustată de 0,7% și o pierdere netă de 2,3 miliarde de euro.
Eforturile de reducere a stocurilor excedentare din SUA au dus veniturile nete din America de Nord, cea mai mare și mai profitabilă piață a grupului, la puțin peste 28 de miliarde de euro în prima jumătate a anului, sub cele 29,2 miliarde de euro din Europa în aceeași perioadă.
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…
Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…
În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…